Veşti proaste pentru suflet

Am avut o dispută aproape inflamabilă cu un preot despre care nu credeam că poate fi implicat în politică. Pentru a-mi limpezi un anume punct de vedere am contactat pe cineva din branşă, ceva mai în vârstă şi şi i-am cerut părerea despre colegul „înflăcărat”. E interesant răspunsul acestuia pe care îl citez aici: „dom profesor, preoţii să căznesc de două mii de ani să dărâme Biserica, noroc cu credincioşii că o ţin”. Am plecat cu un gust amar după acest răspuns şi am încercat o justificare a lui. Din nefericire are mult adevăr: prin partizanat politic pe care unii îl proclamă chiar din uşa altarului – unii direct, cu nominalizare concretă, alţii voalat – nu avem decât şansa pierderii nădejdei, a credinţei şi a dragostei faţă de aproapele nostru. Acum, când vedem cu câtă înverşunare clasa politică  se acoperă de  noroi în piaţa publică, sugerez că, atât cei ce slujesc în Biserică, cât şi oamenii şcolii, ar trebui să militeze pentru buna înţelegere între toţi membrii societăţii. Nu pot să fiu liniştit când, cu tristeţe aflu că, la Facultatea de teologie din Bucureşti, li se inoculează studenţilor ca, în nici un caz nu trebuie să-l alegem pe Iohannis preşedinte, că e neamţ!!!

Tristeţea mea e cu atât mai mare cu cât ştiu că Biserica catolică, într-o anumită perioadă, s-a implicat profund în politică iar catedralele lor acum sunt goale. Oare mergem în acelaşi sens?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *