Blogul lui Didu

- concluzii rezumative după 65 de ani de studii şi cercetări -

Copiii apar pe lume din dragoste (evităm cazurile accidentale) şi trăiesc datorită acesteia. Natura bilogică, ereditatea şi educaţia – inclusiv mediul, strada, televiziunea, videoul, mobilul – ne personalizează pe fiecare. Cu accente tipice, individuale şi simţurile normale a căror configuraţie poate fi profund diferită. Din toate punctele de vedere.Despre aceste cazuri discutăm in mod frecvent, dar sunt şi excepţii, cam după trei ani încep să fie reţinute primele imagini, amintiri, şi – deosebit de relevant – gânduri. Nu vreau să fac o apologetică a gândirii dar în mod cert, toţi oamenii o posedă.

La experienţa mea, un pic mototolită de obstacolele vieţii, am ajuns la concluzia că gândul este cea mai rapidă cale de comunicare interpersonală, dacă nu chiar de transport. Precis că “aparatura” de punere în funcţiune a comunicaţiilor pe această cale nu a fost întreţinută dintru început iar întrebuinţarea ei se relevă întâmplător sau-în cazul iniţiaţilor-se practică în acţiuni mai puţin deschise accesului public.În cazul “transportului ca gândul”, subiectul e vast aşa că aştept teleportarea…

Gândirea este cea care stârneşte curiozitate, natura bilogică are spaţiu de reflexive datorită modificărilor stârnite de creştere iar corelarea acestora se poate desăvârşi în funcţie de calitatea educaţiei în familie si de influienţele asupra ei din N direcţii! De reţinut că simţurile obligă mecanismul gândrii să reacţioneze.In cazul individual fiecare cu ale lui dar un gând către altă persoană poate fi “interceptat”. Coincidenţe sau nu, sunt mii de situaţii prin care am aflat cu zile, ceasuri sau secunde ceva, despre cineva, undeva, îninte ca să primesc vreo comunicare orală doar pe calea gândurilor, ale căror unde se nasc şi circulă într-o manieră imprevizibilă .

Faptul, acţiunea ca atare, prinderea mesajului, apariţia unei anumite stări sufleteşti, reprezintă tot un fir de gândire, de spirit, de suflet. Sinonimia enumerată aici are rolul de a sublinia de fapt ceea ce numai inima percepe deşi toate aceste situaţii-stări nu au vizibilitate. Nu se văd, le simţim însă. Uneori ele sunt accentuate de ceea ce numim telepatie, atunci când acţiunea noastră vine în întâmpinarea acţiunii unui partener de aproape sau de departe, gândirea noastră primeşte mesajul spiritului celuilalt, dorinţa noastră se suprapune cu iniţiativa altuia. Mesajul telepatic este fundamental în dragoste. El trebuie priceput, îngijit, cultivat cu deoasebită grijă, dragostea reprezentând fundamentul vieţii. ”Dar mai întâi îngrijiti-vă de dragostea dintre voi, căci dragostea acoperă mulţimea păcatelor”, spune Sfântul apostol Pavel. Fac această subliniere pentru a atrage atenţia că însăşi fiiniţarea lumii acesteia e rezultatul unui gând şi al acţiunii lui: dragostea! A ne apleca asupra studului domeniului înseamnă a porni pe drumul marilor iniţiaţi ceea ce nu ne propunem acum..

Iubirea, dragostea nu au termene, perioade, vârste delimitate strict. Acesta e un caracter general. Caracterul special se referă la relatiile dintre doi parteneri de sex diferit. Nici aici nu e o limită infeioară ori superioară de vârstă. Câteva precizări sunt necesare: dragoste cu sila nu există, dragostea cere fiecărui îndrăgostit să raspundă cu dragoste, sentimentele de iubire reprezină produsul simturile noastre eliberate prin pulsaţiile gândirii. Las la o parte faptul că ne datorăm reciproc dragoste ca trăitori ai lumii lui Dumnezeu şi rezumez, în continuare, spre ştiinţa tinerilor, rezultatele cercetărilor mele pe drumul de la dragoste la sex.

Azi, informaţiile sunt atât de diverse şi de aceea eu mă concentrez asupra esenţialului. Nu e o vărstă pentru dragoste! Corect! Nici pentru sex nu e o vârstă stabilă dar recomandările sunt limpezi. In mod metafotic amintesc faptul ca dacă vom mânca ”de poftă” fructe verzi ni se vor strepezi dinţii. Asa dar fructul trebuie gustat copt! Tot astfel şi cel al iubirii! Fac o paranteză adăugând ca “iubirile”, ”dragostele”, ”impreună trăirile”, ”cuplurile ce se fac şi se desfac”, prezente din belşug in reviste, tabloide, televiziuni, etc. sunt cazuri evidente de neîmpliniri, de eşecuri şi “recepţionare” distorsionată a mesajelor simţurilor emise cu ajutorul gândurilor sau chiar blocaje ale lor prin intermediul celui mai periculos agent al derapajului în dragoste – instinctul! El, instinctul, ne spune, “o vreau pe aia”, şi ne facem un titlu de glorie stand cu o starletă cu corp expresiv, ori cu o anonimă frumoasă, care, în treacăt fie spus nu are motivaţie să refuze o ofertă, mai ales ca e susţinută material. Lipsa de motivaţe de care am spus e, mai pe şleau, lipsă de educaţie… Sunt rare situaţiile când cineva s-a “orientat” astfel ca dint-o asemenea decizie să iasă un cuplu de o viaţă. Desigur sunt şi cei care recunosc greşala dar orbirea instinctuală e aşa de puternică la momentul respectiv încât orice încercare de deturnare atunci e, practiv imposibilă.

Ei acum ce spun cercetările mele în legătură cu “coacerea” fructului? Nimic spectaculos! Trebuie înlăturte cu autortate intervenţiile din dezvoltarea normală a fiinţei fizice şi spirituale. Pentru că rodul creşte din interior, simturile se ascut, întrbările devin curente, modificările fizice se accentuează, apar primele semene ale preadolescenţei proaspete, nealterate, se apleacă cu ceva mai mult interes urechea la discuţiile pe teme erotice ori chiar porno. Indiferenţa nu e o soluţie pentru atitudinea adulţilor. Accesarea delicată cu respect şi afecţiune vizibilă pentru copil e cale spre discuţii intime. Ce vor băieţii atunci? Ca toate fetele să-şi lase chiloţii jos, să li se ofere “pe tavă”… ca apoi ei să înceapă a se lăuda şi să devină “pieptoşi”… Prevenţia acestei atitudini depinde de modul corect în care se fac toate convorbirile în familie. Este periada cea mai delicată a vieţii de familie când, cu toate riscurile, certurile, contarzicerile, vorbele urâte trebuiesc eleiminate pentru multă vreme. Ce vor fetele? În mod cert vor să ştie, să afle, să cunoască şi – dacă părinţii nu ştiu cum să intervină – să încerce. Fetele se doresc iubite, complimentate, “ameţite” cu vorbe dulci, servite şi ocrotite de băieţi.Tendinţa către apogeu, adică spre sex, e mult mai accentuată în zilele noastre. Din păcate e şi mai acceptată de multe familii sub pretext că de “e şi ea (el)tânără ce?” si că “trebuie să cunoască viaţa”. Ca şi cum nu ar fi suficiente complicaţii pe drumul vieţii pentru a nu ne mai lua un bolovan de picioare. Toate la timpul lor!

Să nu fiu înţeles greşit sau de “modă veche”, dar fără dragoste nu poate fi sex. Curiozitatea nu ţine loc de dragoste, iubire. Fără o siguranţă a reciprocităţii sentimentelor, a autenticităţii reale a lor, nu prin bravadă şi golănie, ci prin acele legături intime, spirituale, ce declaşează creşterea ritmului cardiac urmată de alte declicuri fiziologice, ca impulsuri relevante a unei solide ancorări telepatice, sufleteşti, aşadar fără acestea, sexul nu produce împlinirea paroxistică specifică, reciprocă concomitent, deplină şi instantane. Este de subliniat apăsat faptul că “aventurile” sexuale reprezintă partea instictuală din oameni şi sunt alunecări treptate spre viciu. La condiţiile de comunicare ale vremurilor actuale formularea de principii privitoare la subiectul nostru e o dovadă certă de bună creştere. Mai adaug că viaţa de cuplu presupune o atentă şi oarecum relativă împletire a dragostei şi implinirii ei prin sex. Atât bărbatul cât şi femeia sunt în siguranţă amoroasă doar atunci când simt fiecare, dorinţele celuilalt. Există ceea ce în lumea microscopică se numesc feromoni, iar la oameni senzaţii emise spiritual care impletite trezesc în intimitatea fiecăruia dorinţa. Nu este exclus ca asemenea mesaje telepatice să fie transmise şi de către personae care nu fac parte din cuplu. Oricine înţelege unde “bate” domnul X sau doamna Z , cu privirea ca o îmbrăţişare discretă. “o ţigare, o cafea, o cină discretă” sunt introduceri în studiul aventurilor. E plină lumea şi de aceştia.

În sinteza de mai sus am atins principalele aspecte ale temei. E doar esenţialul. Acum urmează întrebările, nedumeririle sau aprecierile dvs., astel ca subiectul să poată fi limpezit cât mai devreme.

Partea intai poate fi citita pe http://stimtot.ro/telepatie-dragoste-si-sex.html

Am apucat doi ani de religie în şcoală. Mare lucru! Multe din problemele nerezolvate din viaţa mea si-au găsit soluţia facând apel la cele câteva cunostinţe religioase căpătate atunci.Ţin minte şi acum poza din manualul de profil cu Adam, Eva şi şarpele, în gradina Edenului. Fapt cert e că amândoi erau dezbrăcaţi. Da te pui cu copiii! Trebuia să se găsescă unul mai şugubeţ să le aduge unele detalii, unul mustăţi lui Adam, altul barbă, ba fetele creionau o rochie peste Eva şi câte altele. "Păcătoşii", ne gratula părintele  Bică, Dumnezeu să-l odihnească, că a avut "norocul" să treacă la cele veşnice înainte de a se descoperi sub pardoseala putrezită dintr-un colt al bisericii în care slujea, un pistol si o puşcă. S-a vânzolit vreo două săptămâni miliţia şi securitatea pe la Bondrea.

Problema care se ivi atunci era alta. Printre lecturi, la clasa a II a, era una intititulată: Cei patru fii ai Evei, în care subiectul principal se referea la "o vizită" a lui Dumnezeu în familia lui Adam şi Eva, moment în care aceştia şi-au prezentat patru dintre copii lor. Pentru fiecare, Dumnezeu i-a sfătuit ce ocupaţie să-i dea. Dar la plecare, Eva, arătând Domnului ciurdina de copii pe care-i avea în spatele casei, a întrebat cu ei ce să facă. "Aceştia să-i slujească pe ceilalţi!" ar fi spus Tatăl Ceresc…

Ei bine, de aici a pornit problema şi sunt ceva ani de atunci şi ea – problema – nu e suficient de rezolvată. Unu dintre noi a întrebat cum se fac copiii. "Linişte, nu vă ruşine!" a ţipat Tiţa, monitoarea dintr-a şaptea chiar în momentul când uşa se deschise şi învăţătorul, venind de la altă clasă, păşi înăuntru. Ce a urmat nu a lămurit problema doar că noi, baieţii – care am fi stârnit scandalul – ne-am ales cu câte o nuia la palmă. Cinstit să fiu, privind în jur până ca monitoarea să ajunga la mine, am înţeles că e posibil să scap mai uşor. Privii cu spaimă în ochii Tiţei, vecină şi prietenă cu fraţii mei, şi beneficiai de o nuia "mai uşurică". Ce va să zică domnule corupţia, o să spuneţi. Aşa-i, da învăţătorul a văzut, a luat nuiaua şi mi-a aplicat şi mie şi fetii corecţia necesară. Pâna aci toate bune şi la locul lor numai că întrebarea a rămas fără raspuns la şcoală. Cum se întâmplă şi acum!

Şi atunci ca şi azi, răspunsul l-am aflat pe uliţă de la Nea Tomiţa. Exact, la "obiect" şi cu amanuntele respective. Mă uitam tâmp la el cum, fară nici o grimasă pe faţă, ne spunea mie si prietenului meu intim din acel timp, Liviu, cum omul are nişte icre pe care le deşartă în corpul femeii, care se umflă, "ati văzut-o pe Dobra lui Baicu, ca ea" ne şi exemplifica el, şi femeia naşte copii. Nu-i puneam întrebări să nu părem proşti da simţeam că n-am prea înţeles mecanismul, în special gandindu-mă la Prima Familie, Adam şi Eva. "Da de unde a ştiut Adam unde să introducă şi să-şi deschidă caneaua?", a îndraznit Liviu. Unchiaşul fusese surprins,"Mă ai înţeles ce e caneaua?" Eu spusei  un da timid. Apoi ne povesti cu lux de amanunte că era vară, că cei doi se jucau, se trânteau, se căţărau în pomi si – din întâmplare – stând faţă în faţă pe el l-a înţepat o albină de cur si a făcut o mişcare bruscă nimerind, fără să vrea, acolo unde trebuia…