Un îndemn, o apreciere laudativă, o observaţie pertinentă, etc. stau de multe ori la baza alegerii celor mai potrivite cărări pe intortochiatul drum al urcuşului si coborârii vieţii.

A fost ieri lansarea cărţii mele "şcoala unu", un fel de monografie în stilul libertăţii de opinie care mă caracterizează. In introducerea mea din carte mi-am exprimat recunoştinţa pentru cei care au fost alături de mine în realizarea ei. VREAU SA SUBLINIEZ că sper să apuc ediţia a III a a cărţii (acum a fost a II a) şi atunci veţi citi către cine se îndreaptă INTREAGA MEA RECUNOŞTINŢĂ. Cum vibraţiile sufleteşti ale momentului îmi secătuiesc vorbele nu fac decât să vă trimit o poză, încercând să ies din această situaţie adăugând doar că fără EA, – rămâne să ghiciti care din ele – demersul meu actual, realizat  atât de sensibil din punct de vedere sufletesc, nu ar  fi reuşit. Şi pentru a ieşi din melancolie ataşez şi un banc dedicându-l unei alte doamne care ieri a vorbit cu mine cu ochii în lacrimi!

Doi tipi alergau înebuniţi într-un supermarket şi se ciocnesc lângă un raft. Unul din ei îl întreabă pe celălalt:
    − Ce faci domnule?
    − Păi eu o caut pe nevastă-mea, dar tu?
    − Păi şi eu o caut pe nevasta mea.
    Primul întreabă:
    − Dar cum arată nevasta ta? Poate te ajut să o găseşti.
    Al doilea răspunde:
    − Nevastă-mea este blondă cu părul lung şi cârlionţat, are sânii mari superbi, două buze mari cărnoase, coapse excelete, fundul este bombat de poti să pui un pahar şi nu cade, ce mai este o femeie superbă. Dar a ta cum arată?
    − Dă-o în p…a mea pe nevastă-mea, hai să o căutăm pe-a ta.

Profesorul nostru de istorie, din liceu ne-a strecurat odată potrivit datinii timpurilor de atunci: "mă tovarăşi, ce vă spun eu acum sunt si eu obligat să fac da să ştiţi că nu e chiar adevărat!" Chestiunea aceasta, spusă in 1955, putea să-l coste pe profesorul nostru, numai ca atunci toti ne-am dat seama câtă prudenţă îi trebuie unui istoric atunci când analizează un document istoric deoarece subiectivismul îl poate duce uşor spre minciună. Din păcate istoria pe care eram obligaţi noi s-o învăţăm  în liceu atunci era în totalitate o minciună. Aşa am început să cotrobăesc prin arhive.

Aceasta e o mică parte a explicaţiei pe care o voi da mâine in amfiteatrul Liceului "B.P.Hasdeu", pe care l-am absolvit – oare când? – unde voi lansa cartea "şcoala unu"… E "un nou fel de monografie", cum spune unul din prefaţatori, e "romanul ce oglindeşte destinul unei şcoli", cum adaugă altul în cuvântul înainte. Vă invit deci mâine 24 noiembrie 2009 de la ora 12.00 în amfiteatrul liceului amintit.