Posts Tagged ‘scoala’

Scrisoare deschisa

February 26th, 2010

Stimate Domnule Preşedinte,

Am afirmat că am soluţia cresterii cu 50% a salariilor profesorilor din invaţământul preuniveristar începând cu 1 septembrie 2009 şi răspund pentru aceasta.

După convingerile şi observaţiile mele nici un ministru, de după prof. Andrei Marga ,nu a înţeles pragmatismul reformei şcolii româneşti – cel puţin în zona învăţământului preuniversitar – propus de domnia sa.

Din păcate şi o bună parte din benrficiari – educatori, invăţători, profesori şi mulţi lideri de sindicat – n-au depus vreun efort pentru a o asimila, cu toate facilităţile create de diverse programe europene destinate şcolii.

Reforma şcolii presupune un radicalism liberal care să scoata slujitorii ei din grija zilei de mâine, pentru a se putea dedica unei PRIORITĂŢI NAŢIONALE, CARE ESTE ÎNVĂŢĂMÂNTUL.

Nu vreau să fiu lipsit de modestie şi nici să inoportunez cu intervenţia mea, dar doresc să sugerez că PNL-ul are capabilitatea să realizeze un deziderat, transformat de actualii guvernanţi, intr-o iluzie.

Căile si principiile ce stau la temelia construcţiei bugetare pentru cresterea cu 50% a salariilor din preuniversitar sunt următoarele:

1. De-birocratizarea administraţiei şcolare prin revizuirea normativelor, arondarea claselor şi şcolilor, administrarea cheltuielilor pe elev pâna la clasa a VIII a de către primăriile locale, iar după aceea de către consiliul judeţean prin Direcţia de administrare şcolară;

2. Flexibilizarea Curriculumului şi a programelor şcolare pe baza noii legislaţii care să ateste autonomia şcolii sau a retelei şcolare arondate legal şi să confere dreptul decizional al consiliului şcolar de a asigura încadrarea corespunzătoare pentru Currculumul la Decizia Şcolii, care să deţină o pondere de cel puţin 40%;

3.I erarhizarea unităţilor şcolare ptrivit cu standardele europene (a se vedea de ex. Marea Britanie) şi introducerea profesiunii de manager şcolar. In prezent aceasta se poate face pe baza atestatelor profesionale pe care cei mai multi dintre manageri le deţin, concurs de competenţe manageriale şi prin alegerea de către consiliile şcolare.

4.Organizarea unui nou sistem de control, îndrumare şi promovare în profesiunea didactică prin desfiinţarea actualelor inspectorate şcolare şi instituirea unui Corp de Control al Preşedintelui României, organism apolitic, cu puteri decizionale în domeniul profesiunii didactice, ridicării în grad sau menţinerii la catedră. Norma de încadrare va fi corelată cu cea europeană – între 300 şi 400 cadre didactice la un inspector sau revizor şcolar.

5.Privatizarea Agenţiei Naţionale a Taberelor Şcolare sau trecerea lor la primarii sau consilii judeţene pentru a degreva bugetul ministerului de cheltuieli inutile.

Pentru fiecare din cele cinci puncte pe care le propun se pot modela toate soluţiile concrete ca Norme de aplicare.

Pactul pentru educaţie şi legislaţia propusă după lansarea lui, nu are in vedere decât in mică măsură cele sintetizate aici de mine.

Orice întrebări, observaţii sau idei sunt bine venite şi le pot recepţiona pe e-mail sau telefonic (0744878761, 0238525545)

Cu deosebită stimă şi consideraţie!

Ovidiu Ionescu

Morişca politică buzoiană: "Ambuscada" de la Nehoiu

January 9th, 2010

Câştigător al alegerilor din 2008, cu 31 de primari, un senator şi doi deputaţi, PNL ul a înregistrat cea mai spectaculoasă victorie politică postrevoluţionară. Cum spuneam, cuplul Bâgiu-Scutaru a luat tot ce s-a putut, başca un deputat de Ramnic, Titi Holban.

Ehei, dar au trecut doi ani, iar acum la putere e PD-L (pede minus le). A început frichineala! Toţi "oamenii lu Bâgiu", jos! Acum "Cezarul" le arată adevărata faţă a "democraţiei" politice. Intervenţia politica la nivelul deconcentratelor s-a cam terminat, acum se vizează "rămăşiţele" cu simpatiile lor. Orice turnătorie aduce schimbarea din funcţie, trimiterea chiar acasă în cazul restrângerilor de activitate. Linguşitoriile, camelionismul şi servilismul fac acum casă comună în mai toate instituţiile bugetare. Că în multe din cele private cui îi arde de politică sau nu cântă pe acelaşi ton cu directorul, nu supraviţuieşte.

Acum pedeleul pregăteşte campania electorală pentru alegerile viitoare. In vizor se află colegiile în care au pierdut alegerile trecute, e de înţeles. Nu contează mijloacele. Un model a fost deja lansat printr-o "ambuscadă" la Nehoiu. Ca în vremurile când securitatea făcea descinderi ridicând "duşmanii" poporului, la poarta liceului nehoian se opreşte microbuzul inspectoratului plin ochi cu  "mardeiaşi" cu sarcină precisă: nimic nu e bun in şcoală, concluzie anticipată de aşa zisa inspecţie frontală, directorul, fiul primarului liberal al oraşului, trebuie schimbat!

Nu are rost să discutăm metodologia inspecţiei frontale, nici să facem referiri la calitatea actului evaluativ al acesteia, în patru  cinci ore de intreconectare în care, printre altele li s-a spus colegilor, de către inspectori că "luaţi banii degeaba". Se cuvine o menţiune: o singură profesoară a fost apreciată pozitiv, toţi ceilalt au fost făcuţi "praf"… cu toate că unii fuseseră gratulaţi cu "foarte bine" cu câteva luni înainte. Presiunea pusă pe profesori era "normală" deoarece nu trebuia nimeni sa intrebe in şedinţa finală de ce este schimbat directorul. Justificarea "actorului" care a înmânat hârtia: "nu noi am făcut ancheta"… a fost penibilă. Bineânţeles că toată lumea a concluzionat că e vorba de o  lovitură sub centură dată primarului, PNL-ului. Acum urmează Râmnicu-Sărat?

Şi ne mai întrebăm de ce 70% din populaţie consideră că mergem în direcţie greşită. Cezărică ţine-o aşa frăţioare, frica păzeşte pepenii, baga-i în draci pe profesori "ca iau banii degeaba". Care bani???

Aici sunt banii şcolilor

November 22nd, 2009

Zilele aceastea a apărut o ordonanţă guvernamentală cu privire la atestarea titlurilor de manager de proiect sau de formator. Ordonanţa a fost dată în 2000 cu termen de intrare în vigoare 1 ianuarie 2010.

Ea este valabilă pentru orice sistem de formare a managerilor de proiect sau de atestarea a formatorilor. Denumirile au intrat de mult in uz, mulţi se laudă cu atstatele lor dar de la 1 ianuarie 2010 se pot lipsi de ele căci ordonanţa le anulează. Ea va afecta în cea mai mare masură personalul din învăţământ.

Ei bine, mai ţineţi minte câte activităţi de perfecţionare aţi absolvit? Câte "traininguri", "workshopuri" şi alte pierderi de vreme v-au mâncat timpul liber de pomană pentru a primi o hârtie "ajutătoare" pentru obţinerea unui salariu de merit sau grad didactic? Ştiţi câţi bani consumă anual cu aceaste aiureli de la Casele Corpului Didactic? Ia întrebaţi să vedem dacă reuşiţi să aflaţi! Oare reuşiţi să aflaţi în special câţi bani iau directorii politici ai acestor instituţii care de cele mai multe ori sunt şi şefi de cursuri sau "traineri"? Aceste "facultăţi – universităţi" care sunt CCD urile reprezintă cea mai crasă expresie a mediocrităţii didactice, a formalismului birocratic din învăţământ, a corupţiei din şcoli prin trafic de influienţă sau atenţii pentru "a prinde"o hârtie care să îngroaşe dosarul cu cererea dvs.! Totodată ele înseamnă o canea a butoiului bugetului public, uitată deschisă prin care "profesori universitari" de la diverse astfel de instituţii , care nu se regăsesc nici în top o mie, ca cea din Caracal unde ştiţi că s-a rasturnat căruţa….

În curând personalul din învăţământ va intra în vacanţă (14 dec. 2oo9). Prima vacanţă din ultimii o sută de ani pentru care nu se va primi salariu! Adică mergeţi şi dormiţi trei săptâmâni, dragi colegi, ca  nu doare pe nimeni în cot că e cam greu să dormi cu stomacul gol. Pai dacă bestiile îmbuibate din minister, inspectorate şcolare, şi casele acestea consumă bugetul cred si eu ca nu mai sunt bani. Pentru voi urmează CURBA DE SECRIFICIU, pentru ei sejururi în staţiuni, deplasări în străinătate pe diurna statului, revelioane printre  favoriţi! NU SUNT BANI, HAI? Atunci cum se explică existenţa unei "directii pentru învăţământ" în primăria fiecărui municipiu, în prefectura fiecărui judeţ şi în fiecare consiliu judeţean? Dece există "serviciu tehnic " în inspectoratele şcolare, "direcţia tehnică "în primăriile municipale şi în consiliile  judeţene? Pentru ce plătim "serviciu de normare-salarizare" şi "serviciul personal" în inspectoratele şcolare când normarea, salarizarea o fac şcolile din bugetul statului, iar cărţile de muncă se află la şcoli şi nu la inspectorate? Atunci armata de directori şi directori adjuncţi – nici unul cu diplomă UNIVERSITARĂ de manager şcolar -  ce mai fac?

Accepteţi să "dormiţi" sau să "hibernaţi" în această vacanţă? E opţiunea fiecăruia! Eu mi-am făcut datoria să vă spun cine vă papă banii!

Şcoala românească în mare impas!

November 11th, 2009

Altii sunt ochii şi altele urechile unui profesor ori învăţător! Cum Dumnezeu sa rămâi nepăsător la ceea ce se petrece în şcoala românească pentru care ţi-ai stors minte şi energie o viaţă !

Ce se întâmplă oare?

Multitudinea mijloacelor de comunicare şi sistemul de valori pe care îl promovez mi-au permis să observ in ultimii ani o multime de grave deficienţe în activitatea şcolii…

Fac o înşiruire fără nici o prioritate: lecţii ţinute după "ureche" fără nici o pregătire metodică sau psiho pedagogică, predarea unor conţinuturi rigide, lipsite de logică, supradimensionate, teme pentru acasă, multe teme, foarte firave preocupări pentru interesele, dorinţele sau aptitudinile elevilor, nici un fel de preocupări ordonate, continue şi diversificate pentru cunoaşterea individualităţii copiilor, grav blocaj comunicaţional între familie şi şcoală generat de necunoşterea dimensiunii raportului între CINE şi pe CINE slujeşte, NICI UN FEL DE CONTROL din partea şcolii asupra educaţiei nonformale a elevilor, NICI UN FEL DE CONTROL asupra sumelor vehiculate in clase de la părinţi dealungul timpului, N I M I C  despre misiunea integratoare a şcolii cu societatea, slabe, banale sau total lipsă a activităţilor practice, de laborator, experienţe, demonstraţii, cercetări(reproşându-mi, un ivăţător mi-a spus de la obraz: "fugi domnule ce cercetare sa facă un elev în clasa I", ca şi cum a pune un bob de fasole pe o farfurioara cu apă şi a observa cum apare planta ar fi o "treabă" de liceu), inadecvate, inâmplătoare, exagerat de banale şi plictisitoare, ore de educaţie religioasă, morală şi sportivă, numeroase materii la care singura capacitate pe care trebuie să o demonstreze elevul e memoria, jocurile ca mijloace adecvate de socializare, educaţie civica, competitională sunt total lipsite de farmec, NIMENI – decât in rare cazuri filmate şi date în presă – nu se ocupă de "şcoala" de acasă, de influienţa străzii, a calculatorului şi mass media în educaţia copiilor, sistemul de control şi îndrumare – cu extrem de puţine exceptii – este lamentabil, neprofesionist, birocratic, corupt, excesiv de permisiv, influienţat politic, angajarea resurselor umane e o catastrofă atât din punct de vedere conceptual, ca activitate cât şi moral ori profesional… Inşiruirea nu se opreşte aici. Vom continua…