Blogul lui Didu

Câştigător al alegerilor din 2008, cu 31 de primari, un senator şi doi deputaţi, PNL ul a înregistrat cea mai spectaculoasă victorie politică postrevoluţionară. Cum spuneam, cuplul Bâgiu-Scutaru a luat tot ce s-a putut, başca un deputat de Ramnic, Titi Holban.

Ehei, dar au trecut doi ani, iar acum la putere e PD-L (pede minus le). A început frichineala! Toţi "oamenii lu Bâgiu", jos! Acum "Cezarul" le arată adevărata faţă a "democraţiei" politice. Intervenţia politica la nivelul deconcentratelor s-a cam terminat, acum se vizează "rămăşiţele" cu simpatiile lor. Orice turnătorie aduce schimbarea din funcţie, trimiterea chiar acasă în cazul restrângerilor de activitate. Linguşitoriile, camelionismul şi servilismul fac acum casă comună în mai toate instituţiile bugetare. Că în multe din cele private cui îi arde de politică sau nu cântă pe acelaşi ton cu directorul, nu supraviţuieşte.

Acum pedeleul pregăteşte campania electorală pentru alegerile viitoare. In vizor se află colegiile în care au pierdut alegerile trecute, e de înţeles. Nu contează mijloacele. Un model a fost deja lansat printr-o "ambuscadă" la Nehoiu. Ca în vremurile când securitatea făcea descinderi ridicând "duşmanii" poporului, la poarta liceului nehoian se opreşte microbuzul inspectoratului plin ochi cu  "mardeiaşi" cu sarcină precisă: nimic nu e bun in şcoală, concluzie anticipată de aşa zisa inspecţie frontală, directorul, fiul primarului liberal al oraşului, trebuie schimbat!

Nu are rost să discutăm metodologia inspecţiei frontale, nici să facem referiri la calitatea actului evaluativ al acesteia, în patru  cinci ore de intreconectare în care, printre altele li s-a spus colegilor, de către inspectori că "luaţi banii degeaba". Se cuvine o menţiune: o singură profesoară a fost apreciată pozitiv, toţi ceilalt au fost făcuţi "praf"… cu toate că unii fuseseră gratulaţi cu "foarte bine" cu câteva luni înainte. Presiunea pusă pe profesori era "normală" deoarece nu trebuia nimeni sa intrebe in şedinţa finală de ce este schimbat directorul. Justificarea "actorului" care a înmânat hârtia: "nu noi am făcut ancheta"… a fost penibilă. Bineânţeles că toată lumea a concluzionat că e vorba de o  lovitură sub centură dată primarului, PNL-ului. Acum urmează Râmnicu-Sărat?

Şi ne mai întrebăm de ce 70% din populaţie consideră că mergem în direcţie greşită. Cezărică ţine-o aşa frăţioare, frica păzeşte pepenii, baga-i în draci pe profesori "ca iau banii degeaba". Care bani???

De la revoluţie, politica a devenit subiect de masă. Făcută pe băncile din  parcuri, pe la restaurante, birouri, piaţe sau bazaruri, între prieteni sau necunoscuţii pasageri ai transportului în comun, suma părerilor este finalizată cu conluzia semnificativă:"să-i ia naiba pe toţi". Contrariat de impasul discuţiilor constructive pe teme politice în judeţul nostru m-am apucat să aprofundez problema şi câteva concluzii le voi prezenata pe parcursul timpului sub titlul de mai sus.

Ca activitate socio-umana, politica e făcută de oameni şi pentru oameni! Cel care conduce  politica la Buzău din 89 este pomenit în conversaţii ca fiind "doctorul". De fapt un foarte bun specialist in domeniul său medical, şi conducătorul de facto al revoluţiei la Buzău. A intrat vertical in politica locala atunci, dominând-o şi acum. Ion Vasile, căci despre el este vorba, are paternitatea multor evenimente politice ale Buzăului, despre care vom mai discuta. Deţine flerul negocierilor şi rulează cu abilitate toate şforicelele necesare atingerii ţelurilor. S-a străduit să crescă  oameni pentru politică, unii preluându-i mesajul şi devenind ocupanţii unor onorabile poziţii dea-lungul timpului, alţii dezamăgindu-i. N-am să fac referiri acum la aceştia dar trebuie să subliniez că beneficiind de un IQ superior mult colaboratorilor săi, a pus, destul de inspirat în scenă, modelul nu e nou în politică, aşa zisul conflict cu "greii" PSD-ului local: Boşco – mai ieri Costică – de la primărie şi Victor Mocanu preşedintele Consiliului Judeţean. Spun că a fost inspirat deoarece  cu pricepere de artizan şi-a menţinut şi sunt convins că îşi va menţine, traseul politic proiectat.

Conflictul cu cei doi îi întăreşte poziţia deoarece reprezintă imaginea lui Făt-frumos care, luptându-se cu zmeii, a reuşit să câştige de la electoratul său tot ce şi-a dorit. Nu discutăm efortul lăudabil depus nici costurile.

Ceilalţi adevăraţi "zmei" sunt Cezar Preda de la PD-L şi cuplul Bâgiu-Scutaru de la PNL. In ceea ce-l priveşte pe primul – a cărui evoluţie spectaculoasă s-a produs sub "protectoratul" serviciilor care l-au propulsat pe Stefan Frăţilă primar în 1992 – "doctorul" nu-si face probleme deoarece are vulnerabilităţi încă ne utilizate în negocierile directe cu el până acum.

In prezent lui Preda îi joacă calul în ograda Buzăului, fiind la guvernare, dar poziţia lui Ion Vasile e înţeleaptă: "lasă-i calului frâul lung că se încurcă singur în el". Ca unul stăpân pe situaţie, cunoscător în amănunt a oamenilor şi locurilor buzoiene, dilema doctorului este cuplul penelist. In ultimii ani acest cuplu, Bâgiu-Scutaru, a mers ca pe vremuri cuplu Ţiriac-Năstase: a ras tot ce s-a putut!

In panarama generala la care asistam cred ca trebuie "sa stam stramb si sa judecam drept", vorba bunicii. Implicarea sau neimplicarea? Aceasta e intrebarea. Implicare prin apartenta la un partid sau prin simpatie fata de personaje sau partide. Nici eu nu cosiliez pe nimeni, pentru ca nimeni nu are timp sa ma asculte. Imi spun parerea – rar – la partidul din care fac parte din ‘90. Nici acolo nu prea e timp de ascultat. Asist la o piesa in care nu am fost niciodata personajul principal. Ba nu, am fost odata, in 1996 cand am urcat politic pe o scara. Eu vedeam clar unde duce acea scara, cei de langa mine aveau alta viziune. Patru ani am fost hartuit in cel mai mizerabil mod, n-am cedat principiului general de a face corect si bine ceea ce faceam. In 2000 am fost trecut "pe linie moarta", doar simplu cotizant.

Am sprijinit un tanar, l-am "consiliat" s-a remarcat, a reusit, nu m-am inselat asupra "mirosului lui politic". A ajuns sus, sus. E bine, odata sau de doua ori  pe an, ma intreaba ce mai fac, mi-a  dat o pozitie onorifica in partid. Acesta e traseul. Consilierea mea nu mai e necesara, poate nici prea profesionista, dar sunt convins ca indiferent de parere, cu cat intrebi mai multi cu atat e mai bine. Cred ca de sus se vede altfel. Nu regret nimic. Situatia prezenta este cea mai mare – sau printre cele mai mari – farse ale istoriei. Minciuna comunista incepe sa paleasca in fata miciunii oficializate azi. Si eu sunt de acord ca vom vedea in curand dimensiunea erorilor noastre, daca nu cumva primele semne sunt evidente. Inclusiv componenta guvernului actual. Probabil ca o consultare generala, un schimb de idei calm si asezat, o platforma valorica pe care sa putem sta toti, ar fi mult mai nimerita in timpurile actuale. Mai sper in presa adevarata, in oamenii ei. Cred ca si aici ar trebui sa ne orientam si sa sprijinim profesionalismul unora. E singurul mijloc de a restrange aria jafului economic asupra tarii.

Cauza principală e POLITICA. De douăzeci de ani toţi „am ştiut” ce înseamnă da puţini sunt cei care au învăţat „drumul de la necesar la posibil, ”cea mai largă accepţiunii a politicii. Chiar şi machiavelicul „scopul scuză mijloacele”, devenit mai degrabă, „mijloacele scuză scopul”, colportat de personaje de mâna a doua, s-a transformat într-o actorie cu starlete, preocupate mai mult „să dea bine la popor” decât să transmită soluţii, idei, rezolvări de probleme. In ultimii ani, slobozirea patimilor şi coborârea standardelor comunicaţionale la un nivel submediocru ori suburban, a adus în „scenă” oameni lipsiţi de anvergură, fără caracter, şmecheri, acoperiţi ocazional de „glorie” falsă. Piesa a devenit atât de banală, aiuritoare şi fără substanţă încât publicul e sactisit. „Negoţul” poziţiilor publice, ca acţiune politică prost regizată, a umplut paharul mâniei generale generând calpe prietenii, impardonabile alianţe ori înţelegeri, pentru „promovarea imposturii”, lipsei de profesionalism şi gregarului convenţional ori complice. Nu a contat competenţa ci apartenenţa, figuraţia. Nu ne mai cunoaştem bine nici între noi, optăm pătimaş, interesaţi, fără dicernământ chiar dacă condiţia noastră socioprofesională nu are nimic de a face cu ideologia aplecării noastre! Confruntarea de idei în sfera politică s-a transformat într-o ţăţăreală de mahala. Alaiurile staffurilor de campane, nişte strigături de nuntă sau de bâlci, care aduc babele din sate pe la porţi, au coborât sub limita demnităţii relaţiile interumane.

Aici intră în scenă, „câinele de pază,” „a patra putere în stat”, benficiara şi – în mare parte – producătoarea sau regizoarea spectacolului, unde sosesc informaţiile „pe surse”, se dau verdicte, se fac clasamente, se scurg cuvinte care ajungând în „canalizarea” socială, dau pestilenţă tot mai sufocantă zilelor noastre amare. Aşa, jegul devine sclipici auriu, morfăiala cuvintelor sordide, se transformă în verdicte iar minciuna se cuibăreşte tandru. Da domnule, presa e liberă, mai liberă nici că se poate, dar libertatea presei se opreşte acolo unde începe libertatea mea! Eu, cetăţean al României, azi la douăzeci de ani de speranţe, nu mă simt liber dacă ridic ochii! Punct!

„Să nu vorbim despre morală, domnule!” Iată un slogan la modă atunci când vine vorba de politică, politicieni, şi componenta cea mai harnică a puterilor „democraţiei” statului român, presa. Nota bene, pentru mine presă inseamnă televiziuni, radiouri, ziare, tabloide, reviste..

Până la urmă nici nu ai cu cine vorbi despre morală, nu ai unde. Cum nu? Da şcoala ce face? Care şcoală, aia unde directoarea primeste o sponsorizare de două sute de milioane lei vechi pe care le facturează la prietena ei şi-şi ia comisionul cuvenit? Sau cea unde învăţătoarea strânge la fondul clasei pe parcursul a patru ani şcolari bani – cota aparte de la fiecare părinte – pe care îi justifică puieril cu bonuri de casă dar pe care, în realitate, i-a cheltuit pentru propriul buzunar? Ori unde? Odată, liderul unui sindicat delapidând cotizaţiile, este scos „basma curată” pentru fapta sa penală de către directoare şi drept recunoştinţă, azi, nu-i mai dă nici bunăziua acesteia??

„Merele putrede strică şi pe cele bune”! Ei bine, putregaiul acest era mic în anii cincizeci cănd a început a fi răspândit ca o molimă. Religia s-a scos din şcoală la 1 ianuarie 1948, valorile morale de până atunci au fost rase, apoi au fost introduse noţiuni morale noi, cu alt conţinut şi altă rezonanţă. Lupta de clasă a proclamat destrămarea relaţiilor umane bazate pe corectitudine, respect, demnitate, a adus duplicitatea ca regulă generală pentru „păzitul propriei pieli”, iar încercarea de a impune o nouă morală a eşuat lamentabil în 1989! Şi ce am făcut noi după aceea? In afara întroducerii religiei în şcoală?

Educaţa morală presupune un grad de responsabilitate extraordinar care inseamnă, în primul rând, ritmicitate, continuitate, perseverenţă şi nu în ultimul rând, o evaluare profesionistă. Noi ce am intreprins? Am „înşfăcat” libertatea, ca valoroasă noţiune a moralităţii comportamentale, dar nu am înţeles-o ci am transformat-o până azi în „domnia bunului plac!” Produsele morale ale familiei, şcolii şi societăţii noastre de azi s-au decantat cu dificultate în valori unanim recunoscute. Naţiunea română este divizată patologic, aproape nimic din ceea ce înseamnă tradiţional nu ni se mai mulează pe spiritul românesc, reproşurile ierarhiei administrative sunt firave, fără substanţă, uneori complet ratate din pricina unei realităţi subterane puternic erozive. Va urma…

Preocupat mai de grabă de liniştea şi tabieturile sale, Mitu nu se gândea că odată cu pasiunile politice stârnite de campania electorală a prezidenţialelor, se vor învolbura şi apele umorilor sale instinctuale în special cele stârnite de viaţa de amorez. A rămas trăznit când Ionel, paznicul de la primărie, văzându-l furişându-se pe sub gărdelniţile uliţii ce da in şoseaua asfaltată îi spuse mai în glumă, mai în serios: ”nu vă grăbiţi domnu, că e ocupat!” Un pic şocat , căutând să-şi ascundă intenţiile, el răspunse în doi peri: ”ce mă Ionică păzeşti şoseaua să n-o fure careva?” apoi adăugă ca pentru sine, ”ce nu poate omul să tragă o băşină că voi gata, s-a căcat pe el!” şi îşi continuă drumul încercând să distingă prin pâcla nopţii, marcată rar de câte o scânteie luminoasă, cam ce mişcări mai sunt pe şosea. Un pic neliniştit de spusele baiatului scăzu ritmul pasului, cu ochii atintiţi spre casa Corinei cufundată în întuneric, exact cum făcuse vorbele de dimineţă. Numai că în dreptul casei, dosită bine pe uliţă la nea Ştefan, observă o maşină, pe care, lumina palidă a unei lămpi de noapte se odihnea conturându-o. Atunci începu să-l frământe spusele lui Ionică. Trecu în sus pe lângă casă, apoi se razgândi, se întoarse vrând a coborî pe uliţă pentru a se convinge despre ce “ocupat” e vorba. Dar tocmai în acel moment se auzi portiera maşinii şi în lumina interioară a ei distinse, parcă, pe domnul consilier comunal Georgică Tudor, pensioner şi el dar fost “cadru” militar, mult mai tânăr. Scăpă o înjurătură, şi se trase pe cealaltă uliţă dinspre Schit. Când maşina ieşi în asfalt şi se îndreptă la deal, nu mai avu nici o îndoială, el era!

Pe şosea se auziră glasuri. Doi oameni cu ţigările licărind, veneau agale de la un şpriţ. Domnu Mitu se trase la întuneric ascultând convorbirea celor doi: “l-ai văzut mă, nu mă credeai, ţi-am spus eu că trăeşte cu Corina?” “şi care-i problema ta, nevastă-sa e plecată la muncă, trebuie să se descarce şi omul undeva, nu?”Celălalt trase un fum şi-şi continuă gândurile: ”auzi mă, da ăsta trăieşte şi cu Vergina lui Marian, cică sunt neamuri de el i-o trage că Marian s-a cam invechit”. Apoi glasurile celor doi se amestecară în noapte şi domnu Mitu nu mai distinse continuarea. Ieşi şi păşi uşor pe iarba din marginea drumului, la vale. Nu se abţinu şi intră în bufetul incă deschis şi plin de gălăgie. “Să trăiţi, domnule Mitu, să trăiţi!” Se bucura de oarece respect şi răspunzând saluturilor ceru şi el o bere, dădu noroc cu toţi, cu gâtul sticlei şi rezemându-şi cotul de marginea barului, îi întrebă pe toţi, scărpinându-şi ceafa: ”cum mai staţi cu politica, care-i mai mare?” Nea Dragomir, un înrăit client al bufetului, deşi nu bea mult îi placea să-şi petreacă serile alături de cei mai tineri, răspunse prompt: ”ai bani şi zdrânga tare, ai politica mai mare!” Râsetele acoperiră alte replici, glumele curg, aluziile se îmulţesc, sticlele se golesc iar, într-un târziu, pleacă unul câte unul şi peste toate se aşterne liniştea nopţii…

Dimineaţa pe la nouă ceasuri, in drum spre magazin, domnu Mitu se întâlneşte cu Corina care, surprinzându-l, vine direct spre el şi puţin bosumflată îi zice: ”n-aţi venit aseară domnu Mitu!” Acesta priveşte în lungul drumului la ce lume se mişcă şi îi răspunde şoptit: ”ce să facem fată, sex sau politică?” Corina chicoti fără ruşine:”şi una şi alta domnu Mitu, şi una şi alta! Că aşa-i acu!”

Domnul Mitu, fost ceva pe la şcoală, acu’  pensionar, îşi face plimbarea de dimineaţă la prăvălia din Scorţoasa, unde pâinea e mai ieftină, vine şi  lume mai multă, are cu cine schimba câte o vorbuliţă. Cum năravul din fire n-are lecuire, semănând în neamul lui Pandele, din care se trage, oameni de chef, veselie şi cu apelcare către femei, omul e personaj de bârfe, face de fiecare dată câte o poroboaţă, mai întârzie la câte o beseadă şi profită de orice ocazie, în aglomeraţia din "minimarketul" scorţoşan, pentru a căpăta discret acces la mâna vreunei femei strângând-o cu subânţeles, iar,  uneori, când imprejurările ingăduie, nu ezită să le mângâie pe cur sau prin faţă, slobozind câte un suspin imperceptibil, "ce bine te menţii fată!"

Cum în zonă "fetele" singure sunt din belşug, mai cu osteneală, mai cu câte un rest strecurat subtil, domnu Mitu reuşeşte să întârzie uneori seara la câte o "mândră", aducătoare de vigoare.

Satul nu e străin de evenimente aşa că "se scapă" lesne câte o ironie ca între femei: "ia uite ce ţanţoş e domnu!"sau "eşti cam adusă din praşilă fetică, ce-ai păţit?","ete na, parcă n-am dreptul să mă răcoresc şi eu,  ce te interesează?" Aşa că viaţa îşi urmează cursul chiar dacă ţaţa Aneta, din plusul de hormoni, mai scapă printre dinţi: "să fiu eu în locul coanei Lenuţa, ce flocăială ţi-aşi treage Stanco!"

Coana Lenuţa, pensionară şi ea, n-are trebă cu ce zice satul. Ea ştie una şi bună:"domnu are de la bietul doctor Stavrache o formulă chimică, PSÂP se numeşte, aşa că e mereu prezent la datorie!"

Toate bune şi la locul lor pentru domnu Mitu, numai că de la un timp au apărut unele probleme şi necazuri, odată cu "bâzâiala" asta din politică. Mândrele au început, după cum se îngrijora el zilele trecute, "să cam dea din craci, futu-le muma-n cur!" Va urma…

In complexul manipularii generale a populatei aceste ţări necăjite, discuţiile despre criză, accentuate în acest an, nu au  nici un rost. Practic cei care conduc ţara s-au prostit în aşa hal încât  nu reuşesc să vorbească altceva ca sa-şi scuze prostia.

După teoria marxistă asupra capitalismului, odată  cu formarea "lagărului" comunist a început criza generală a capitalismului. Trebuie să va spun ca am apucat începutul acestei crize prin 1945, am trăit din "belşug" binefacerile comunismului când alergam 12 km sa aduc un sfert de pâine pe cartela de la Schela petroliera Arbanaşi şi m-am înfruptat cu" voluptate" de ospăţul "societăţii socialiste multilateral dezvoltate" cu mere şi prune furate din practica agricolă, cu carne de viţel tăiat după miezul nopţii şi cu porc dat la stat obligatoriu. Să zicem ca maximul de criză a fost atins în 1989 după care toate robinetele au fost deschise, toţi s-au repezit ca hultanii la stârvul economic al ţării, a furat cine a ştiut cum şi în ce fel, iar când a rămas ciolanul gol cică a venit criza.

Din nefericire pentru populaţia speriată, repetarea continuă a sloganurilor despre criză, cică accentuată şi de cea politică – sanky – induce o stare de tristeţe, anxietate şi mai ales de depresie. Aceasta se manifestă în special la persoanele trecute de 40 de ani fiind specifică perioadei 40-50 de ani! Specialiştii dau ca unic remediu contra acestei maladii sexul! Se recomandă consum sporit de legume in special ţelină şi ceapă dar se subliniază că ardeiul iute este cel mai afrodisiac dintre toate. Consumul regulat de ardei iute aduce o stare euforică tocmai bună pentru a menţine ritmul vieţii sexuale în aceste vremuri care nu înseamnă criză ci masturbare. Ea este opera marinarului care luni de zile ce era sa facă pe vapor? Atenţie români! Nu va masturbati, faceţi sex normal în toate poziţiile ca vorba unui prieten "bine-i Doamne când te fuţi, toate grijile le uiţi!"

Mai e o problemă: studiile celor de la institutul "Ana Aslan", care recomană sexul pentru a scăpa de depresie nu recomandă nimic pentru cei trecuţi de 70 de ani. Ei cum folosesc ardeiul iute?

Curg pe toate torentele pestilenţiale din gazete, televiziuni sau radiouri ştiri şi comentarii despre nişte ziarişti – doi de fapt – şi un procurer de la ANI. Ce-i aia ani? O curvă, bineînţeles, nelegitimată de legea în curs de apariţie.

Da nu asta-i problema ci părerea unanimă că toţi suntem ascultaţi şi văzuţi de toţi. Dacă unul se află într-o postură mai deocheată urmează transmiterea unei stenograme după care încep tratativele de şantaj. Ne apropiem de stadiul in care toţi vor turna pe ceilalţi. Care ceilalţi? Ăia care s-au mişcat mai încet şi nu au apucat să o facă.

Ştiţi când se publică turnătoria, şantajul, stenograma? Când Basescu se lasă în curu gol să-l pupe Hazsam şi ca să nu vedem noi ruşinea hop şi inregistrarea. Si dăi comentarii, analize, flocăieli.

Şi uite aşa din şantaj în stenogramă şi înregistrare, iar de aici la turnătorie că aşa uităm de criză, de nemernicii care stau în fruntea ţării şi de sltimbancii născători de minciuni şi mâncători de căcat.

Stop! Nu-i chiar aşa , când căcatul e mare tragem şi noi cu ochiul, poate o fi bun, mai ştii? De daca am uitat ce a spus pe vremuri un ţăran într-o şedinţă a organizaţiei PCR:” bre tovarăşi, cu munca asta de lămurire pentru colectivizare am mâncat destul căcat, acu ne obligaţi să spunem ca a fost şi bun?”

Privind “sectanţii politici” actuali adunaţi într-o cloacă-sectă numită “praful democraţilor lingăi”, am senzaţia că ei adoră şi premăresc mancarea asta!

Nota celui care publica: NASA anunta descoperire apa pe Luna!

Altii sunt ochii şi altele urechile unui profesor ori învăţător! Cum Dumnezeu sa rămâi nepăsător la ceea ce se petrece în şcoala românească pentru care ţi-ai stors minte şi energie o viaţă !

Ce se întâmplă oare?

Multitudinea mijloacelor de comunicare şi sistemul de valori pe care îl promovez mi-au permis să observ in ultimii ani o multime de grave deficienţe în activitatea şcolii…

Fac o înşiruire fără nici o prioritate: lecţii ţinute după "ureche" fără nici o pregătire metodică sau psiho pedagogică, predarea unor conţinuturi rigide, lipsite de logică, supradimensionate, teme pentru acasă, multe teme, foarte firave preocupări pentru interesele, dorinţele sau aptitudinile elevilor, nici un fel de preocupări ordonate, continue şi diversificate pentru cunoaşterea individualităţii copiilor, grav blocaj comunicaţional între familie şi şcoală generat de necunoşterea dimensiunii raportului între CINE şi pe CINE slujeşte, NICI UN FEL DE CONTROL din partea şcolii asupra educaţiei nonformale a elevilor, NICI UN FEL DE CONTROL asupra sumelor vehiculate in clase de la părinţi dealungul timpului, N I M I C  despre misiunea integratoare a şcolii cu societatea, slabe, banale sau total lipsă a activităţilor practice, de laborator, experienţe, demonstraţii, cercetări(reproşându-mi, un ivăţător mi-a spus de la obraz: "fugi domnule ce cercetare sa facă un elev în clasa I", ca şi cum a pune un bob de fasole pe o farfurioara cu apă şi a observa cum apare planta ar fi o "treabă" de liceu), inadecvate, inâmplătoare, exagerat de banale şi plictisitoare, ore de educaţie religioasă, morală şi sportivă, numeroase materii la care singura capacitate pe care trebuie să o demonstreze elevul e memoria, jocurile ca mijloace adecvate de socializare, educaţie civica, competitională sunt total lipsite de farmec, NIMENI – decât in rare cazuri filmate şi date în presă – nu se ocupă de "şcoala" de acasă, de influienţa străzii, a calculatorului şi mass media în educaţia copiilor, sistemul de control şi îndrumare – cu extrem de puţine exceptii – este lamentabil, neprofesionist, birocratic, corupt, excesiv de permisiv, influienţat politic, angajarea resurselor umane e o catastrofă atât din punct de vedere conceptual, ca activitate cât şi moral ori profesional… Inşiruirea nu se opreşte aici. Vom continua…