Aici intră în scenă, „câinele de pază,” „a patra putere în stat”, benficiara şi – în mare parte – producătoarea sau regizoarea spectacolului, unde sosesc informaţiile „pe surse”, se dau verdicte, se fac clasamente, se scurg cuvinte care ajungând în „canalizarea” socială, dau pestilenţă tot mai sufocantă zilelor noastre amare. Aşa, jegul devine sclipici auriu, morfăiala cuvintelor sordide, se transformă în verdicte iar minciuna se cuibăreşte tandru. Da domnule, presa e liberă, mai liberă nici că se poate, dar libertatea presei se opreşte acolo unde începe libertatea mea! Eu, cetăţean al României, azi la douăzeci de ani de speranţe, nu mă simt liber dacă ridic ochii! Punct!

Până la urmă nici nu ai cu cine vorbi despre morală, nu ai unde. Cum nu? Da şcoala ce face? Care şcoală, aia unde directoarea primeste o sponsorizare de două sute de milioane lei vechi pe care le facturează la prietena ei şi-şi ia comisionul cuvenit? Sau cea unde învăţătoarea strânge la fondul clasei pe parcursul a patru ani şcolari bani – cota aparte de la fiecare părinte – pe care îi justifică puieril cu bonuri de casă dar pe care, în realitate, i-a cheltuit pentru propriul buzunar? Ori unde? Odată, liderul unui sindicat delapidând cotizaţiile, este scos „basma curată” pentru fapta sa penală de către directoare şi drept recunoştinţă, azi, nu-i mai dă nici bunăziua acesteia??

„Merele putrede strică şi pe cele bune”! Ei bine, putregaiul acest era mic în anii cincizeci cănd a început a fi răspândit ca o molimă. Religia s-a scos din şcoală la 1 ianuarie 1948, valorile morale de până atunci au fost rase, apoi au fost introduse noţiuni morale noi, cu alt conţinut şi altă rezonanţă. Lupta de clasă a proclamat destrămarea relaţiilor umane bazate pe corectitudine, respect, demnitate, a adus duplicitatea ca regulă generală pentru „păzitul propriei pieli”, iar încercarea de a impune o nouă morală a eşuat lamentabil în 1989! Şi ce am făcut noi după aceea? In afara întroducerii religiei în şcoală?

Educaţa morală presupune un grad de responsabilitate extraordinar care inseamnă, în primul rând, ritmicitate, continuitate, perseverenţă şi nu în ultimul rând, o evaluare profesionistă. Noi ce am intreprins? Am „înşfăcat” libertatea, ca valoroasă noţiune a moralităţii comportamentale, dar nu am înţeles-o ci am transformat-o până azi în „domnia bunului plac!” Produsele morale ale familiei, şcolii şi societăţii noastre de azi s-au decantat cu dificultate în valori unanim recunoscute. Naţiunea română este divizată patologic, aproape nimic din ceea ce înseamnă tradiţional nu ni se mai mulează pe spiritul românesc, reproşurile ierarhiei administrative sunt firave, fără substanţă, uneori complet ratate din pricina unei realităţi subterane puternic erozive. Va urma…