Blogul lui Didu

Se întâmpla deseori ca weekendul – prieteni, ştiţi cât batjocorim cuvântul asta de import de pe vremea când, vinerea, femeia de servici nu uita să ne adreseze urarea invariabilă, “uichind plăcut, şefu!” – să aducâ la mine acasă surprize plăcute. Copiii, nepoţii, prietenii, aleg Gura Văii atât pentru căldura primitoare a gazdei – hai să ne lăudăm – cât şi pentru energizantele locale, între care ţuica de prună, e de top! Foarte rar, şi îmi pare rău pentru asta, vine şi Costi singur sau cu ai lui! Dece spun ca imi pare rău? Ei bine, tipul e un personaj, personaj, nu o glumă de om! Plin de vervă, cu replica de cele mai multe ori comică, libertin, nu rămâne dator niciodată cu ironiile sau autoironiile, talentat în special în comedie, l-aş dori un obişnuit al casei. Ieri a observat că “avem de toate în familie şi de trei, de triezecişi trei, de patruzeci şi trei, etc. ani, nu ne lipseşte nimic!” Iată o observaţie pe care, în monotonia altor zile, nu o observam, La fel cum nu observam ca “ce naiba, ai capre şi nu ai un căţel să vadă de ele?” Costi, pune probleme. Nu spun ca nu le rezolvă tot el pe multe, dar când le pune rămâi perplex, apoi te prăpădeşti de râs… Ce mă tem la el, am impresia, că e un pic timid! Oare cum să-l fac să devină ceva mai îndrăzneţ?