Dom Didu iese dimineaţa în faţa portii, trage adanc aer in piept, suie privirile pe cele dealuri din imprejurimi, umezite de bruma dimineţii senine de noiembrie, bucuros ca se anunţă o zi blândă de toamnă.
- Bună dimineaţa, aruncă vorba Marioara lu Corciu, venind dintre garduri.
- Bună, răspunse scurt dom Didu dornic de vorbă, la pâine alergi, la pâine? Auzi, Marioară, voi pe cine votaţi?, mai adaugă el privind către femeia care se oprise cu mâna streşină la ochi din pricina soarelui, în josul uliţii.
- Păi cu refrudrumul ăsta că altu n-avem. Poate ne mai bag şi nouă nişte pietriş pe uliţă ca s-a facut noroi gros.
- Bine, bine se grăbi dom Didu, stăpânindu-şi un zâmbet, da la preşedinte?
- Preşedintele să-l ia naiba, că ne-ajunge! Eu crez că nici n-am avea nevoie de atâţia, mai adăugă ea, ferindu-se de o piatră şi urmându-şi drumul spre magazinul infect, insalubru şi friguros al satului pierdut undeva in România profundă…
