Preocupat mai de grabă de liniştea şi tabieturile sale, Mitu nu se gândea că odată cu pasiunile politice stârnite de campania electorală a prezidenţialelor, se vor învolbura şi apele umorilor sale instinctuale în special cele stârnite de viaţa de amorez. A rămas trăznit când Ionel, paznicul de la primărie, văzându-l furişându-se pe sub gărdelniţile uliţii ce da in şoseaua asfaltată îi spuse mai în glumă, mai în serios: ”nu vă grăbiţi domnu, că e ocupat!” Un pic şocat , căutând să-şi ascundă intenţiile, el răspunse în doi peri: ”ce mă Ionică păzeşti şoseaua să n-o fure careva?” apoi adăugă ca pentru sine, ”ce nu poate omul să tragă o băşină că voi gata, s-a căcat pe el!” şi îşi continuă drumul încercând să distingă prin pâcla nopţii, marcată rar de câte o scânteie luminoasă, cam ce mişcări mai sunt pe şosea. Un pic neliniştit de spusele baiatului scăzu ritmul pasului, cu ochii atintiţi spre casa Corinei cufundată în întuneric, exact cum făcuse vorbele de dimineţă. Numai că în dreptul casei, dosită bine pe uliţă la nea Ştefan, observă o maşină, pe care, lumina palidă a unei lămpi de noapte se odihnea conturându-o. Atunci începu să-l frământe spusele lui Ionică. Trecu în sus pe lângă casă, apoi se razgândi, se întoarse vrând a coborî pe uliţă pentru a se convinge despre ce “ocupat” e vorba. Dar tocmai în acel moment se auzi portiera maşinii şi în lumina interioară a ei distinse, parcă, pe domnul consilier comunal Georgică Tudor, pensioner şi el dar fost “cadru” militar, mult mai tânăr. Scăpă o înjurătură, şi se trase pe cealaltă uliţă dinspre Schit. Când maşina ieşi în asfalt şi se îndreptă la deal, nu mai avu nici o îndoială, el era!
Pe şosea se auziră glasuri. Doi oameni cu ţigările licărind, veneau agale de la un şpriţ. Domnu Mitu se trase la întuneric ascultând convorbirea celor doi: “l-ai văzut mă, nu mă credeai, ţi-am spus eu că trăeşte cu Corina?” “şi care-i problema ta, nevastă-sa e plecată la muncă, trebuie să se descarce şi omul undeva, nu?”Celălalt trase un fum şi-şi continuă gândurile: ”auzi mă, da ăsta trăieşte şi cu Vergina lui Marian, cică sunt neamuri de el i-o trage că Marian s-a cam invechit”. Apoi glasurile celor doi se amestecară în noapte şi domnu Mitu nu mai distinse continuarea. Ieşi şi păşi uşor pe iarba din marginea drumului, la vale. Nu se abţinu şi intră în bufetul incă deschis şi plin de gălăgie. “Să trăiţi, domnule Mitu, să trăiţi!” Se bucura de oarece respect şi răspunzând saluturilor ceru şi el o bere, dădu noroc cu toţi, cu gâtul sticlei şi rezemându-şi cotul de marginea barului, îi întrebă pe toţi, scărpinându-şi ceafa: ”cum mai staţi cu politica, care-i mai mare?” Nea Dragomir, un înrăit client al bufetului, deşi nu bea mult îi placea să-şi petreacă serile alături de cei mai tineri, răspunse prompt: ”ai bani şi zdrânga tare, ai politica mai mare!” Râsetele acoperiră alte replici, glumele curg, aluziile se îmulţesc, sticlele se golesc iar, într-un târziu, pleacă unul câte unul şi peste toate se aşterne liniştea nopţii…
Dimineaţa pe la nouă ceasuri, in drum spre magazin, domnu Mitu se întâlneşte cu Corina care, surprinzându-l, vine direct spre el şi puţin bosumflată îi zice: ”n-aţi venit aseară domnu Mitu!” Acesta priveşte în lungul drumului la ce lume se mişcă şi îi răspunde şoptit: ”ce să facem fată, sex sau politică?” Corina chicoti fără ruşine:”şi una şi alta domnu Mitu, şi una şi alta! Că aşa-i acu!”
