O incitantă dezbatere în legătură cu actualitatea şcolii româneşti, trecută de mult pe planul al II lea din cauza lătrăturilor politice, apare azi în Gardianul. Am lucrat 47 de ani în şcoala românească acumulând un munte de experienţe şi evenimente. Când Gheorghe Vasilichi, un ciocănar ilegalist, prin 1946 era ministrul învăţământului, activitatea şcolară mergea în virtutea unei inerţii moştenite. Vechii dascăli, mutaţi, degradati, înghesuiţi prin cele coclauri, reprezentau încă o forţă spirituală care au semănat corectitudine, conştiinciozitate, devoţiune şi respect tinerilor colegi mai mult sau mai putin îndreptăţiti să se afle la catedră. Toate influienţele ruseşti din programa şcolară erau cu abilitate ocolite sau interpretate astfel ca elevii să înţeleagă cum "sa înveţe". Acum un nimeni este ministru, şcoala merge şi fară el, iar intevenţiile părinţilor in actul educativ mi se par din ce in ce mai pertinente. Cu excepţia unuia care, luptându-se cu valurile populiste, aflat acum vremelnic în fruntea bucatelor ţării, se baga si el in ciorbă arătând că elevii "trebuie să aibă 7 obiecte nu 14". Iată fraţilor prostia înfăşată în mantia semidoctismului şi a imposturii.
Scoala trebuie să fie menţinută pe două direcţii împletite şi continuu cuplate: instruire şi educare! educaţie şi învăţare sau cum doriţi a le numi. Ele sunt dependente,condiţionate, reciproc influienţabile! Azi suntem într-un melanj eterogen, lipsit de substanţă motivaţională şi învăluit în terminologii de împrumut ostentativ etalate de măruntele resuse umane care, chipurile, conduc destinele şcolii. Intre ilegalistul ministru din 1948 şi ilegalul ministru de azi nu-i mare deosebire. Nici unul nici celălalt nu au habar de conţinuturi şi structuri, de condiţionalitate individuală şi metodica şcolară ori de raportuile dintre condiţiile materiale ale resurselor umane din şcoli şi realitatea înconjurătoare. Mai mult, cei din subordine, pentru a menţine ceaţa şi a justifica postura locului lor de muncă – aflat într-o impostură crasa în raport cu rezultatele şcolare – oploşesc sistemul cu tot felul de notificări, instrucţiuni, norme metodologice etc.,etc. astfel ca – daca un profesor reuşeste sa-si confeţioneze un dosar de 500 pagini de "proiecte", "programe", fotografii, editari de reviste, – potrivit normelor menţionate poate fi punctat, ridicat ierarhic şi chiar promovat într-o alta schemă şcolară. Si domnul IMPOSTOR din ministerul nostru ne vorbeşte de scoaterea unor obiecte din curriculum! Află mai musiu că primul lucru de care trebuie să se ocupe şcoala când copilul îi păşeşte pragul este SĂ-L ÎNVEŢE CUM SĂ ÎNVEŢE! Ceea ce din cauza multora ca voi nu se întâmplă decât în foarte rare cazuri!
Perfect de acord, domnule profesor ! Faptul că nu sunt învăţaţi “cum să înveţe” e un handicap serios, pe care îl resimt imediat ce păşesc în afara ţării.
Iar în învăţământul superior mai e ceva : o înstrăinare totală profesor-student. Nu se văd, nu se cunosc, după un test grilă “convieţuirea ” lor s-a încheiat definitiv. Dacă au bafta să-i educe cineva să-şi pună întrebări, să-şi construiască proiecte, să aplice strategii, bine, dacă nu, vor deveni simpli roboţi, pe care trebuie să-i programezi ca să funcţioneze.
Şi iar mă-ntorc şi susţin acelaşi lucru : peştele de la cap se-mpute !