În anii cincizeci, elev fiind, când auzeam instructorul de pionieri, care era pe post de activist de partid plătit, spunănd că „este toţi elevii prezenţi, tovarăşe secretar”, involuntar, mă uitam la cei prezenţi şi în special, la profesorul de l.română, ca să-mi dau seama dacă, ori eu nu eram atent, ori cel ce ne vorbea era din altă lume, nu a şcolii. Trebuie să vă spun că, de fiecare dată, la dezacordurile activistului, învăţătorii şi profesorii lăsau capul în jos, doar profesorului de l.română îi licăreau ochii în cap şi ne privea într-un fel, parcă ne controla să vadă dacă sesizam erorile.
Retrăesc momentele acelea acum, cu amărăciune că, însuşi ministrul nostru este campionul greşelilor de exprimare. Ca să nu mai vorbim de definiţiile aiuritoare unde, cea cu privire la „genul substantivului coleg este neutru”, mă oripilează. Atunci să nu ne mirăm de povestea de mai jos, auzită în micorobuzul de Valea Salciei…
La şcoala din Murgeşti, pe considerente politice, se numeşte o persoană în funcţia de director. Ei bine, tipa în cauză nu este calificată, adică nu are nici o specialitate, pentru a fi cadru didactic. Un derivat, prin care s-a ajuns de la proverbul nemţesc „fie Hans cât de prost, înalt să fie” la românescul „fie Ion cât de prost, din partidul nostru să fie”. Numai că în primul caz era vorba de un Hans ginere, pe când în situaţia aceasta e vorba de conducerea unei unităţi şcolare.
Din întâmplare, cineva a sesizat situaţia şi, pe sub preş, ea a fost remediată, dar ştim cu toţii replica dracului, din piasa „Cyrano de Bergerac”, a lui Edmond Rostand, atunci când din culise se striga „jos cortina!”: – lăsaţi-o ridicată, e greu să mai acoperi, ce-ai dezvelit odată!” In cazul nostru, e greu să mai acoperi un alt exemplu-dintre sute- al implicării politicului în diriguirea şcolii… Calea spre prăbuşirea ei.
