17 decembrie 89
Spectacol muzical-literar la Căneşti. Succes deplin. Muntenii negoşani şi din Valea Verzii, ca toţi ceilalţi, au receptat mesjul, au aplaudat şi i-au cinstit cum se cuvine pe artiştii amatori. La primărie se organizase de către vicele Cojocaru, o masă cu de toate, peste care pluteau aburii de la ţuica fiartă, zburau gulumele deocheate şi fluerul lui nea Costică era pus la treabă. Toate au creat de îndată o relaţie de prietenie generală iar verva vicelui recunoscută şi în mediile de partid, pentru spontaneitatea şi subtilitatea sănătoasă, duse pâmă la urmă conversatia pe un făgaş riscant, poate chiar periculos dat fiind ca şi Buturugă, subofiţerul tomnatic de la miliţie era de faţă. Astfel, când Didu văzu că pregâtirile sunt peste măsură de serioase, scăpă, cum îi era obiceiul, ”ce-i asta nene, nuntă, logodnă sau pomana porcului?” La care Cojocaru cu faţa plină de zâmbet replică: ”hai domnu Didu, ce naiba, e pomana porcului, pe care nu l-am tăiat încă!” Lui Didu îi cam pieri zâmbetul, dar mustaţa şi barba nu-l dădeau de gol, aşa că, în ton cu el, râse scurt cu un „hm! pai nici n-aveţi ce că trebuie sa daţi contractul întâi, asta-i de la gospodaria de partid probabil!” Vicele, vesel nevoie mare, ocoli masa căci toată lumea era în picioare şi-l luă de braţ pe Didu şoptindu-i la ureche in zarva generală: ”ce ori nu ştiţi ce a fost azi noapte la Timişoara?” Descumpănit un pic, Didu sorbi încet din ceaşca cu ţuică, gândindu-se cum fusese cu doi ani în urmă chemat la securitate pentru o reclamaţie plecată dintr-un grup de cinci persoane, se uită peste camera plnă ochi cu bărbaţi şi femei, se făcu că nu aude apoi strigă la nea Costică: „zi neică o sârbă să pornim spre casă că s-a înserat de mult!” Eugen, colegul lui de liceu, profesor la Căneşti îl luă în scurt: ”stai mă, ce naiba, nu porneşti moara lui Popescu?” Era o aluzie la un chef din anii trecuţi când s-au pus toţi să imite pornirea morii de foc a profesorului Popescu care acum aparţinea ceapeului. Dăscăleanu interveni şi propuse o alta intâlinre, că si el trebuie să ajunga acasă, la Buzău în seara aceea că era duminică şi avea o ocazie. Se mişcară cu toţii spre ieşire, căci şi şoferul camionului cu care veniseră dădea semne de nerăbdare că el nu putuse bea nimic că de mâncat, slavă Domnului! Totuşi vicele avu grijă si-i dădu o sticlă cu vin. Didu ieşi ultimul iar nea Costică parcă înadins se opri să-l aştepte. Auzise ce spusese vicele şi ţinu morţiş să completeze: ”domnu Didu, uitaţi-vă la mine, pe Ceuşescu nu-l apucă Crăciunul!” Surprins Didu i-o tăie scurt: ”Taci măi nene vrei să te arsteze careva?” „N-are ce-mi face domnule, am scăpat eu de pe front” mai adăugă el şi se aruncă peste oblonul camionului. La cei peste şaptezeci de ani ai săi, era destul de sprinten, muncise toată viaţa şi trecuse şi prin ultimii ani de foc ai războiului. Acum susţinea că „aşa scrie la carte”, nu avea nici un dubiu, iar cei care auziseră spusele sale către dom’ profesor, îşi făceau cruce, „să dea Dumnezeu!”.
In drum către Scorţoasa, veselia se cam stinse, era seară, afară uscat şi călduţ, rar se mai auzea câte un bici pocnind, luminiţile ferestrelor se oploşeau printre uliţi iar camionul ceapeului huruia peste bolovanii prundului de gârla dintre Căneşti şi Gura Văii.Dascăleanu aprinse un chibirit, pentru ţigara ce o plasase in colţul gurii iar la lumina lui, Didu îşi controlă ceasul. Văzându-l nea Costică, vesel în continare şi dornic de discuţie se şi repezi:”a trecut Vocea Americii, domnu Didu, lăsaţi că prindeţi Europa Liberă”… Profesorul îşi lasă gândurile slobozite fără să se mai ferească de ceilalţi între care erau sigur cel puţin doi informatori ai securităţii, de unul era sigur, căci se laudase odată la un şpriţ cam ce bani câştiga el, şi-i întoarse vorba hâtrului: ”de-aia te grăbeşti nene? stai liniştit că toată noaptea avem timp”. Vorblele pluteau in aer, se simţea o stare de spirit neobişnuită, un amestec nedesluşit de bucurie şi emoţie stinsă într-o uşor perceptibilă stare de nesiguranţă. Fiecare stia ceva, toţi se gândeau cam la aceleaşi zvonuri, îşi puneau întebări, se înfricoşau singuri în felul lor, trebuia să fii insensibil ca să nu realizezi că fiecare ar fi vrut să vorbească da nu prea avea curaj. Nicu Ştirbu, care luase mai binişor la măsea se dezechilibra la trecerea maşinii prin vad şi mai înveselea deseori atmosfera, strigând aluziv: ”hai la Jimbolia, fraţioare, las-o mai moale!” prilej pentru nea Costică să râdă în hohot: ”vedeţi dom profesor că domnu Nicu ştie care-i situaţia”! Didu răspunse zâmbind: ”care să fie bre, asta-i situaţia”! Iar în grupul femeilor se porni un hohot de râs căci sora Atena de la dispensar replicase hotărât: ”vine menstruaţia!” După ce se potoli râsul şi gustă şi el gluma, nea Costică completă hâtru: „înseamnă că n-ai rămas, da’ la Timişoara situaţia e gravidă!” Se aşternu liniştea. Hurducăielile camionului se potoliseră, la coborârea spre Gura Văii şi după cel de al doilea pod se opri şi coborâ Didu. Salută cu seară bună pe toţi şi îi asigură pe colegi, „ne vedem mâine”. Ştirbu il completă: ”ai dracu, nu-i vacanţă? Ne dă de lucru”. Asa era deşi vacanţă venise ordin ca toţi să fie prezenţi la şcoală să facă mediile generale trimestriale şi analiza lor. Vax! Ceva era clar: în loc să ne pregătim ca juca ursul la vecini noi ne făceam ca avem treabă.
Intrând în casă Didu se bucură că îşi găsise toată familia bine dispusă, fiul cel mare umblase la butoi şi scosese o cană de vin, toţi erau deja bine dispuşi şi puşi pe şotii. El făcea pe durul: ”a fost careva la grajd”? De, grija lui era că trebuia să fete vaca! „stai dom’le liniştit că aştia pleacă mâine, să mai spunem şi noi câte o beseadă interveni cel mic, am dat fân şi ciocani,eu plec inapoi la Bucureşti să-l dăm jos pe Ceauşescu”. Didu se schimbă la faţă, nu spuse nimic, porni tranzistorul şi-l fixă într-un târziu pe Europa Liberă. Veştile de la Timişoara erau alarmante, cu exagerările gazetăreşti înţeleseră cu toţii că acolo se omoară suflete nevinovate. Inregistrările transmise, ţăcănitul armelor, ţipetele mulţimii erau inconfundabile, se petrecea ceva, nimeni nu-şi închipuia că ar fi putut fi o înscenare bine pusă la cale. Toţi ştiau de scrisoarea celor sase, gândeau că o schimbare urmează iar cei doi copii cel mare şi cel mic, trecuseră ca studenţi de stagiul militar şi se uitau unul la altul sporind teama mijlociului, care nu făcuse armata, „îs cartuşe de război neică nu de manevră, se trage nu glumă!” Vinul de căpşunică, cărnaţii de porc – taiseră porcul înainte de vreme căci luau şi cei doi care plecau la Bucureşti, cel mare la nevastă iar mijlociul la Hanul lui Maniuc unde era angajat – mai ţinu un pic atmosfera destinsă dar mamaia începuse să-şi facă cruci, aprinse candela şi se puse pe oftat.”Să ne ferească Dumnezeu!”…
18-20 decembrie 89
La şcoală îşi vede fiecare de treabă, încercând să închee mediile trimestrului I şi apoi să calculeze mediile generale, pentru o analiza comparativă cu rezultatele de anul trecut. Era tot o foială şi fiecare îşi căuta un loc pentru a nu pierde vremea cu discuţiile care fierbeau, pluteu în aer. Femeile mai inspirate se retrăseseră în clasa cu vizibilitate la drum să se vadă dacă vine cineva in şcoală şi, mai pe şoptite, mai tare îşi comunicau ştirile, se minunau se cruciau, greşeau la calcule, nimeni nu mai era interesat de nimic, doar de gura directorului, stăteau pană la prânz în şcoală, să nu zică „lumea” ceva. Care lume era de fapt la primărie. Doar barbaţii, mai prctici, socotiseră deja tot, la vedere, vorba lui Ştirbu, stabiliseră clasamente dupaă urechea lor nu a cifrelor şi îşi făceau de lucru, ba după ţigări la bufet, ba după o bere.
Pe la 10:30 Didu intra in clasă şi-i şoptea nevestei: ”vezi că sunt la nea Marin, te văd când treci acasa!” Ieşea prin spatele şcolii şi pe ulitţa de pe Luncă intra la Nea Marin Pavel. Omul era un personaj remarcabil în satul lui prin vâna sănătoasă de ţăran, fară teamă de nimic. A refuzat intrarea în ceape, cu toate consecinţele ce au urmat:arestarea şi bataia la miliţie, impozit mare pe terenul ce il avea… Până la urmă a reuşit, prin perseverenţa lui si a soţiei, nu aveau copii, să-şi afle un loc de muncă la Schela Berca, unde muncind conştiincios şi corect ajunge anii de pensie şi acum îşi reluase activităţile de ţăran sadea. Printre altele îngrijea şi o vie din care scote un roze natural gustos şi sănătos. Era un ţăran respectos dar destul de isteţ şi se bucura când cineva de la şcoala venea sa cumpere vin de la el. Trebuia să fii pregatit să stai cu el de vorbă că nu te lăsa fără sa-ţi facă si el cinste. La curent cu toate ştirile, dezbătea cu domnu’ Didu toate temele la zi, de la Nagorno Karabah, la situaţia lui Ceauşescu în relaţia cu Gorbaciov. Ii plăcea să-l contrazici ca să argumenteze el, în stilu-i caracteristic, că are dreptate. Uneori, pentru delectare, Didu mai lua şi câte un coleg, dar atunci şederea trecea de miezul zilei…
