Blogul lui Didu

Dom Didu iese dimineaţa în faţa portii, trage adanc aer in piept, suie privirile pe cele dealuri din imprejurimi, umezite de bruma dimineţii senine de noiembrie, bucuros ca se anunţă o zi blândă de toamnă.

- Bună dimineaţa, aruncă vorba Marioara lu Corciu, venind dintre garduri.

- Bună, răspunse scurt dom Didu dornic de vorbă, la pâine alergi, la  pâine? Auzi, Marioară, voi pe cine votaţi?, mai adaugă el privind către femeia care se oprise cu mâna streşină la ochi din pricina soarelui, în josul  uliţii.

- Păi cu refrudrumul ăsta  că altu n-avem. Poate ne mai bag şi nouă nişte pietriş pe uliţă ca s-a facut noroi gros.

- Bine, bine se grăbi dom Didu, stăpânindu-şi  un zâmbet, da la preşedinte?

- Preşedintele să-l ia naiba, că ne-ajunge! Eu crez că nici n-am avea nevoie de atâţia, mai adăugă ea, ferindu-se de o piatră şi urmându-şi drumul spre magazinul infect, insalubru şi friguros al satului pierdut undeva in România profundă…

Altii sunt ochii şi altele urechile unui profesor ori învăţător! Cum Dumnezeu sa rămâi nepăsător la ceea ce se petrece în şcoala românească pentru care ţi-ai stors minte şi energie o viaţă !

Ce se întâmplă oare?

Multitudinea mijloacelor de comunicare şi sistemul de valori pe care îl promovez mi-au permis să observ in ultimii ani o multime de grave deficienţe în activitatea şcolii…

Fac o înşiruire fără nici o prioritate: lecţii ţinute după "ureche" fără nici o pregătire metodică sau psiho pedagogică, predarea unor conţinuturi rigide, lipsite de logică, supradimensionate, teme pentru acasă, multe teme, foarte firave preocupări pentru interesele, dorinţele sau aptitudinile elevilor, nici un fel de preocupări ordonate, continue şi diversificate pentru cunoaşterea individualităţii copiilor, grav blocaj comunicaţional între familie şi şcoală generat de necunoşterea dimensiunii raportului între CINE şi pe CINE slujeşte, NICI UN FEL DE CONTROL din partea şcolii asupra educaţiei nonformale a elevilor, NICI UN FEL DE CONTROL asupra sumelor vehiculate in clase de la părinţi dealungul timpului, N I M I C  despre misiunea integratoare a şcolii cu societatea, slabe, banale sau total lipsă a activităţilor practice, de laborator, experienţe, demonstraţii, cercetări(reproşându-mi, un ivăţător mi-a spus de la obraz: "fugi domnule ce cercetare sa facă un elev în clasa I", ca şi cum a pune un bob de fasole pe o farfurioara cu apă şi a observa cum apare planta ar fi o "treabă" de liceu), inadecvate, inâmplătoare, exagerat de banale şi plictisitoare, ore de educaţie religioasă, morală şi sportivă, numeroase materii la care singura capacitate pe care trebuie să o demonstreze elevul e memoria, jocurile ca mijloace adecvate de socializare, educaţie civica, competitională sunt total lipsite de farmec, NIMENI – decât in rare cazuri filmate şi date în presă – nu se ocupă de "şcoala" de acasă, de influienţa străzii, a calculatorului şi mass media în educaţia copiilor, sistemul de control şi îndrumare – cu extrem de puţine exceptii – este lamentabil, neprofesionist, birocratic, corupt, excesiv de permisiv, influienţat politic, angajarea resurselor umane e o catastrofă atât din punct de vedere conceptual, ca activitate cât şi moral ori profesional… Inşiruirea nu se opreşte aici. Vom continua…

Cred ca toti ati observat apetitul unor lideri – vezi Oprescu, Basescu – pentru amestecarea cu noroi a "clasei politice"… Ei, acum raspundeti-va la niste intrebari: dumnealor ce fel de lideri sunt, nepolitici? Dar clasa politică e una sau E mai multe?

Până să formulaţi răspunsul eu vreau să spun că discreditarea clasei politice este o dovadă incontestabilă a faptului că aceşti "marfoţoi" – de partid sau de stat – dispreţuiesc poporul din care fac parte. Pur şi simplu! Iată logica afirmaţiei: fiecare cetăţean al ţării apartine unei entităţi politice, unii sunt "clasa politică" ce nu se duce la vot, altii sunt membrii ai unor partide – deci fac parte din clasa politică activă permanent, in fine, altii votează cu o anume clasă politică, deci şi ei ţin de aceasta. Aşadar toţi adulţii unei ţări alcătuiesc clasa politică. De fapt ei se exprimă – într-un fel sau altul – în politică. Concluzie: cei care discreditează "clasa politică" au dat în mintea copiilor!

Nota Bene: a NU te duce sau a TE duce LA VOT este o atitudine şi o acţiune politică politică

Soarele îşi sprijinea câteva raze pe frontonul de piatră calcaroasă al Dealului Negoşinii, când clopotelede la Bondrea anunţau cu intensitate crescândă sărbătoarea praznicală a Sfântului Consantin. Forfota din vatra satului, peste drum de conacul boierului, începuse a se potoli, majoritatea tranzacţiilor erau încheiate până în ziuă.

Read more »

Enache urca tăcut, socotindu-şi grijile din acel an, rotindu-şi privirea peste fâneţe si livezi, liniştindu-se singur că va vinde toată ţuica sperând că o va reînoi la toamnă, dacă Dumnezeu va ţine prunele ce înverzeau pomii. Se oprea la câte o cotitură de drum, odihnind calul, cercetând locurile, răscolindu-şi gândurile plecate cu privirea spre cele culmi ale Breazăului şi Smolenului ce se conturau tot mai semeţe, cu urcatul drumului, spre miază noapte, cu povârnişurile lor umbroase, de un verde negru odihnitor dar şi misterios. Avea sufletul inchis parcă de o umbră ca cea de la poalele pădurii, îl chinuiau multe impulsuri interioare neînţelese, fără contur, dar prevestitoare de intâmplări. Dădu din mână într-un fel numai de el ştiut, scăpă un oftat scurt, dădu pinteni cailor şi porni. Copiii trecuseră de culme si se opriră pe drumul dintre Pletari şi Glod, odihnind caii în fânul verde proaspăt de pe cărarea ce mergea direct tăind şerpuirile drumului.

Read more »

Ionică privea printre frunzele umbrarului, din prispa lăutarilor, la cele ce se petreceau, trăgea vârtos din arcuş încordu-şi auzul la versurile strigăturilor ritmate ale celor prinşi in joc. Deşi mai mic cu doi ani, Tomiţa stătea pitit sub câte o masă, ori canapea, scotea mâna ciupind femeile de glezne, incitând si mai mult hazul general. Sigur că mai văzuse pe alţii mai mari cu asemenea gesturi aşa că îndrazneala lui era gustată de toţi şi pentru că era fiul grecului care, nici vorbă, să se prindă vreodată la joc. Barbaţii mai ales, se prăpădeau de râs iar chicotele femeilor acopereau muzica. Cea care era mai strşnică dintre toate se încolăcea meticulos de mijlocul soţului şi făcea „ruptoarea”, adică îl convigea să plece. După ce ieşea prima pereche, lăutarii la un semn începeau marşul şi ograda se golea, grupurile mişcătoare se îndepărtau, care încotro, la lumina felinarelor sau prin bezna nopţii, într-o revărsare erotică fără seamăn, cu sărutări năvalnice şi îmbrăţişari voiniceşti clipe adevărate ale unor trăiri fericite, pe care, în simplitatea lor, femeile nu se sfiau să le dezvăluie în alte împrejurari, la clacă, în drum spre biserică dar indeosebi, la marile praznice şi târguri când, deseori petrecerile se repetau. Căci acestea au fost unele din marile ocazii care decopertau istoria, evenimentele economice, bogăţia, sărăcia, moravurile dar şi – deseori – hoţia. Fără târguri şi iarmaroace nu am fi avut nici bruma de documente care ne atestă din negura timpului.

Read more »

Prăvălia din Vadu Slănicului de la Măneşti mergea bine, aprovizionarea se asigura destul de repede pentru acele vremuri, aşa că la teşcherea se adunau gologani cu destinaţie sigură: Marioara, fata cea mică, dragostea tatălui, pentru care trebuia „construită” zestrea, potrivit cu datinile timpurilor. Era ascultătoare, învăţa foarte bine totul, stătea mai mult pe lângă mama sa pe care o urma în toate ale casei şi în obiceiurile locale, la care sprintena sa mamă ţinea cu străşnicie, de la torsul fuiorului, la primii paşi ai horei şi până la respectarea strictă a sărbătorilor creştineşti si a tradiţiilor paleocreştine menţinute şi azi în acele locuri de veche existenţă comunitară. Prepararea mesei şi cunoştinţele despre ierburile de leac au fost fundamentate in acele vremuri şi nu e de mirare ca părinţii ei dar si Marioara au avut o longevitate cu mult peste media acelor ani: Enache s-a stins din viaţă la o suta cinci ani iar soţia lui la optzeci şi sapte. Amândoi s-au mutat la bătrâneţe, cu punga plină, în casele

Read more »

Pierdute în incertitudinile documentelor istorice colaterale, veştile noastre din trecutul familiei au rămas pâna azi pe etajera cu poveşti transmise prin viu grai. De unde in vestul Europei, gaseşti ramificaţiile familiilor până peste zeci si zeci de generaţii la noi,puţine sunt familiile, care deţin informaţii documentate din negura secolelor trecute. Am abservat aceasta intrând prin spaţiul arhivistic judeţean sau naţional de unde am cules unele documente foarte puţin relevante pentru a fi scormonite.

Mai captivante mi-au părut relatările, pline de isprăvi şi haz, din şopronul ori velniţa conacului de pe malul Sărăţelului, pe care le-am auzit de la velnicerii grecului, apelativ sub care

Read more »

Afundate în ceaţa dimineţii, dealurile, din jurul ”celui mai frumos sat din ţară”, Gura Văii, îşi poartă culmile prin imensitatea broboanelor umede anunţând parcă — cu vârfurile lor, răsărite fantomatic, din loc în loc, prin pâcla alburie, uriaşi cu spinările curbate — intrarea Zânei belşugului, veseliei si nostalgiei triste, în palatal gijilor, al neliniştii sufleteşti stârnită de trecerea timpului, al dragostei pălite de sărutarea ei, ori învârtoşate cu nectarul rodului din vii… Alunecarea vălătucilor alburii pe vale, iţită de zorii ce străpung orizontul, dezgoleşte, treptat, miraculos, pajiştea verde negru, zburlită de sărutarea negurilor umede, apoi creionează brutal râpile înlăcrimate şi oferă spctacolul desenat al pomilor încremeniţi de uimitoarele culori ce li se dezvăluie cu fiecare zi. Peste Muchea Mare, lumina creste în

Read more »

Peisaje de vis din Romania:
http://picasaweb.google.com/oghion/DeLaSuceavaLaGuraVaii