Blogul lui Didu

Preocupat mai de grabă de liniştea şi tabieturile sale, Mitu nu se gândea că odată cu pasiunile politice stârnite de campania electorală a prezidenţialelor, se vor învolbura şi apele umorilor sale instinctuale în special cele stârnite de viaţa de amorez. A rămas trăznit când Ionel, paznicul de la primărie, văzându-l furişându-se pe sub gărdelniţile uliţii ce da in şoseaua asfaltată îi spuse mai în glumă, mai în serios: ”nu vă grăbiţi domnu, că e ocupat!” Un pic şocat , căutând să-şi ascundă intenţiile, el răspunse în doi peri: ”ce mă Ionică păzeşti şoseaua să n-o fure careva?” apoi adăugă ca pentru sine, ”ce nu poate omul să tragă o băşină că voi gata, s-a căcat pe el!” şi îşi continuă drumul încercând să distingă prin pâcla nopţii, marcată rar de câte o scânteie luminoasă, cam ce mişcări mai sunt pe şosea. Un pic neliniştit de spusele baiatului scăzu ritmul pasului, cu ochii atintiţi spre casa Corinei cufundată în întuneric, exact cum făcuse vorbele de dimineţă. Numai că în dreptul casei, dosită bine pe uliţă la nea Ştefan, observă o maşină, pe care, lumina palidă a unei lămpi de noapte se odihnea conturându-o. Atunci începu să-l frământe spusele lui Ionică. Trecu în sus pe lângă casă, apoi se razgândi, se întoarse vrând a coborî pe uliţă pentru a se convinge despre ce “ocupat” e vorba. Dar tocmai în acel moment se auzi portiera maşinii şi în lumina interioară a ei distinse, parcă, pe domnul consilier comunal Georgică Tudor, pensioner şi el dar fost “cadru” militar, mult mai tânăr. Scăpă o înjurătură, şi se trase pe cealaltă uliţă dinspre Schit. Când maşina ieşi în asfalt şi se îndreptă la deal, nu mai avu nici o îndoială, el era!

Pe şosea se auziră glasuri. Doi oameni cu ţigările licărind, veneau agale de la un şpriţ. Domnu Mitu se trase la întuneric ascultând convorbirea celor doi: “l-ai văzut mă, nu mă credeai, ţi-am spus eu că trăeşte cu Corina?” “şi care-i problema ta, nevastă-sa e plecată la muncă, trebuie să se descarce şi omul undeva, nu?”Celălalt trase un fum şi-şi continuă gândurile: ”auzi mă, da ăsta trăieşte şi cu Vergina lui Marian, cică sunt neamuri de el i-o trage că Marian s-a cam invechit”. Apoi glasurile celor doi se amestecară în noapte şi domnu Mitu nu mai distinse continuarea. Ieşi şi păşi uşor pe iarba din marginea drumului, la vale. Nu se abţinu şi intră în bufetul incă deschis şi plin de gălăgie. “Să trăiţi, domnule Mitu, să trăiţi!” Se bucura de oarece respect şi răspunzând saluturilor ceru şi el o bere, dădu noroc cu toţi, cu gâtul sticlei şi rezemându-şi cotul de marginea barului, îi întrebă pe toţi, scărpinându-şi ceafa: ”cum mai staţi cu politica, care-i mai mare?” Nea Dragomir, un înrăit client al bufetului, deşi nu bea mult îi placea să-şi petreacă serile alături de cei mai tineri, răspunse prompt: ”ai bani şi zdrânga tare, ai politica mai mare!” Râsetele acoperiră alte replici, glumele curg, aluziile se îmulţesc, sticlele se golesc iar, într-un târziu, pleacă unul câte unul şi peste toate se aşterne liniştea nopţii…

Dimineaţa pe la nouă ceasuri, in drum spre magazin, domnu Mitu se întâlneşte cu Corina care, surprinzându-l, vine direct spre el şi puţin bosumflată îi zice: ”n-aţi venit aseară domnu Mitu!” Acesta priveşte în lungul drumului la ce lume se mişcă şi îi răspunde şoptit: ”ce să facem fată, sex sau politică?” Corina chicoti fără ruşine:”şi una şi alta domnu Mitu, şi una şi alta! Că aşa-i acu!”

Domnul Mitu, fost ceva pe la şcoală, acu’  pensionar, îşi face plimbarea de dimineaţă la prăvălia din Scorţoasa, unde pâinea e mai ieftină, vine şi  lume mai multă, are cu cine schimba câte o vorbuliţă. Cum năravul din fire n-are lecuire, semănând în neamul lui Pandele, din care se trage, oameni de chef, veselie şi cu apelcare către femei, omul e personaj de bârfe, face de fiecare dată câte o poroboaţă, mai întârzie la câte o beseadă şi profită de orice ocazie, în aglomeraţia din "minimarketul" scorţoşan, pentru a căpăta discret acces la mâna vreunei femei strângând-o cu subânţeles, iar,  uneori, când imprejurările ingăduie, nu ezită să le mângâie pe cur sau prin faţă, slobozind câte un suspin imperceptibil, "ce bine te menţii fată!"

Cum în zonă "fetele" singure sunt din belşug, mai cu osteneală, mai cu câte un rest strecurat subtil, domnu Mitu reuşeşte să întârzie uneori seara la câte o "mândră", aducătoare de vigoare.

Satul nu e străin de evenimente aşa că "se scapă" lesne câte o ironie ca între femei: "ia uite ce ţanţoş e domnu!"sau "eşti cam adusă din praşilă fetică, ce-ai păţit?","ete na, parcă n-am dreptul să mă răcoresc şi eu,  ce te interesează?" Aşa că viaţa îşi urmează cursul chiar dacă ţaţa Aneta, din plusul de hormoni, mai scapă printre dinţi: "să fiu eu în locul coanei Lenuţa, ce flocăială ţi-aşi treage Stanco!"

Coana Lenuţa, pensionară şi ea, n-are trebă cu ce zice satul. Ea ştie una şi bună:"domnu are de la bietul doctor Stavrache o formulă chimică, PSÂP se numeşte, aşa că e mereu prezent la datorie!"

Toate bune şi la locul lor pentru domnu Mitu, numai că de la un timp au apărut unele probleme şi necazuri, odată cu "bâzâiala" asta din politică. Mândrele au început, după cum se îngrijora el zilele trecute, "să cam dea din craci, futu-le muma-n cur!" Va urma…

In lungul timpului, în legăturile interpersonale şi contactele umane de tot felul, de la piaţă la primărie, şcoală, traversare, etc., etc., ai o sumă de trăiri spirituale care, adăugate la toate câte ni se întâmplă, alcătuiesc ceea ce presupune a fi bine sau nasol (ca să nu zic rău). Dintre acestea RECUNOŞTINŢA reprezintă, după umila mea părere, parte a unui bine spiritual care, de la pilda biblică a celor zece leproşi, şi până în ziua de azi, nu are grad de comparaţie. Trecem deseori prin viaţă fără să observăm că de fapt multe din reuşitele noastre  meritate le datorăm altora. Pentru că au fost corecţi cu ei înşişi sau cu noi, pentru că au gândit pozitiv în ceea ce ne priveşte, că au ales calea construirii binelui ca existenţă şi din multe alte motive mai mult sau mai puţin subiective.

Un îndemn, o apreciere laudativă, o observaţie pertinentă, etc. stau de multe ori la baza alegerii celor mai potrivite cărări pe intortochiatul drum al urcuşului si coborârii vieţii.

A fost ieri lansarea cărţii mele "şcoala unu", un fel de monografie în stilul libertăţii de opinie care mă caracterizează. In introducerea mea din carte mi-am exprimat recunoştinţa pentru cei care au fost alături de mine în realizarea ei. VREAU SA SUBLINIEZ că sper să apuc ediţia a III a a cărţii (acum a fost a II a) şi atunci veţi citi către cine se îndreaptă INTREAGA MEA RECUNOŞTINŢĂ. Cum vibraţiile sufleteşti ale momentului îmi secătuiesc vorbele nu fac decât să vă trimit o poză, încercând să ies din această situaţie adăugând doar că fără EA, – rămâne să ghiciti care din ele – demersul meu actual, realizat  atât de sensibil din punct de vedere sufletesc, nu ar  fi reuşit. Şi pentru a ieşi din melancolie ataşez şi un banc dedicându-l unei alte doamne care ieri a vorbit cu mine cu ochii în lacrimi!

Doi tipi alergau înebuniţi într-un supermarket şi se ciocnesc lângă un raft. Unul din ei îl întreabă pe celălalt:
    − Ce faci domnule?
    − Păi eu o caut pe nevastă-mea, dar tu?
    − Păi şi eu o caut pe nevasta mea.
    Primul întreabă:
    − Dar cum arată nevasta ta? Poate te ajut să o găseşti.
    Al doilea răspunde:
    − Nevastă-mea este blondă cu părul lung şi cârlionţat, are sânii mari superbi, două buze mari cărnoase, coapse excelete, fundul este bombat de poti să pui un pahar şi nu cade, ce mai este o femeie superbă. Dar a ta cum arată?
    − Dă-o în p…a mea pe nevastă-mea, hai să o căutăm pe-a ta.

Fiecare dintre noi avem curiozităţi comportamentale care vin dintr-un fir genetic dificil a fi despletit. Din copilărie, cănd am învăţat să scriu, plănuiam să notez tot mai multe "amintiri". Cu timpul, am devenit fascinat de trecut, motiv pentru care prima mea  specializare a fost istoria. Nu însă un profesor de istorie ci un ispitit continuu de documente şi intimităţi istorice.

Profesorul nostru de istorie, din liceu ne-a strecurat odată potrivit datinii timpurilor de atunci: "mă tovarăşi, ce vă spun eu acum sunt si eu obligat să fac da să ştiţi că nu e chiar adevărat!" Chestiunea aceasta, spusă in 1955, putea să-l coste pe profesorul nostru, numai ca atunci toti ne-am dat seama câtă prudenţă îi trebuie unui istoric atunci când analizează un document istoric deoarece subiectivismul îl poate duce uşor spre minciună. Din păcate istoria pe care eram obligaţi noi s-o învăţăm  în liceu atunci era în totalitate o minciună. Aşa am început să cotrobăesc prin arhive.

Aceasta e o mică parte a explicaţiei pe care o voi da mâine in amfiteatrul Liceului "B.P.Hasdeu", pe care l-am absolvit – oare când? – unde voi lansa cartea "şcoala unu"… E "un nou fel de monografie", cum spune unul din prefaţatori, e "romanul ce oglindeşte destinul unei şcoli", cum adaugă altul în cuvântul înainte. Vă invit deci mâine 24 noiembrie 2009 de la ora 12.00 în amfiteatrul liceului amintit.

In linistea Subcarpatilor de la Gura Vaii peisajul e inca magnific: nu asa ca e primavara?"

Zilele aceastea a apărut o ordonanţă guvernamentală cu privire la atestarea titlurilor de manager de proiect sau de formator. Ordonanţa a fost dată în 2000 cu termen de intrare în vigoare 1 ianuarie 2010.

Ea este valabilă pentru orice sistem de formare a managerilor de proiect sau de atestarea a formatorilor. Denumirile au intrat de mult in uz, mulţi se laudă cu atstatele lor dar de la 1 ianuarie 2010 se pot lipsi de ele căci ordonanţa le anulează. Ea va afecta în cea mai mare masură personalul din învăţământ.

Ei bine, mai ţineţi minte câte activităţi de perfecţionare aţi absolvit? Câte "traininguri", "workshopuri" şi alte pierderi de vreme v-au mâncat timpul liber de pomană pentru a primi o hârtie "ajutătoare" pentru obţinerea unui salariu de merit sau grad didactic? Ştiţi câţi bani consumă anual cu aceaste aiureli de la Casele Corpului Didactic? Ia întrebaţi să vedem dacă reuşiţi să aflaţi! Oare reuşiţi să aflaţi în special câţi bani iau directorii politici ai acestor instituţii care de cele mai multe ori sunt şi şefi de cursuri sau "traineri"? Aceste "facultăţi – universităţi" care sunt CCD urile reprezintă cea mai crasă expresie a mediocrităţii didactice, a formalismului birocratic din învăţământ, a corupţiei din şcoli prin trafic de influienţă sau atenţii pentru "a prinde"o hârtie care să îngroaşe dosarul cu cererea dvs.! Totodată ele înseamnă o canea a butoiului bugetului public, uitată deschisă prin care "profesori universitari" de la diverse astfel de instituţii , care nu se regăsesc nici în top o mie, ca cea din Caracal unde ştiţi că s-a rasturnat căruţa….

În curând personalul din învăţământ va intra în vacanţă (14 dec. 2oo9). Prima vacanţă din ultimii o sută de ani pentru care nu se va primi salariu! Adică mergeţi şi dormiţi trei săptâmâni, dragi colegi, ca  nu doare pe nimeni în cot că e cam greu să dormi cu stomacul gol. Pai dacă bestiile îmbuibate din minister, inspectorate şcolare, şi casele acestea consumă bugetul cred si eu ca nu mai sunt bani. Pentru voi urmează CURBA DE SECRIFICIU, pentru ei sejururi în staţiuni, deplasări în străinătate pe diurna statului, revelioane printre  favoriţi! NU SUNT BANI, HAI? Atunci cum se explică existenţa unei "directii pentru învăţământ" în primăria fiecărui municipiu, în prefectura fiecărui judeţ şi în fiecare consiliu judeţean? Dece există "serviciu tehnic " în inspectoratele şcolare, "direcţia tehnică "în primăriile municipale şi în consiliile  judeţene? Pentru ce plătim "serviciu de normare-salarizare" şi "serviciul personal" în inspectoratele şcolare când normarea, salarizarea o fac şcolile din bugetul statului, iar cărţile de muncă se află la şcoli şi nu la inspectorate? Atunci armata de directori şi directori adjuncţi – nici unul cu diplomă UNIVERSITARĂ de manager şcolar -  ce mai fac?

Accepteţi să "dormiţi" sau să "hibernaţi" în această vacanţă? E opţiunea fiecăruia! Eu mi-am făcut datoria să vă spun cine vă papă banii!

Foarte aproape de casa mea părinească este şcoala iar acolo o secţie de vot pentru 180 de votanţi. Vânzoleala din ultimile zile mi-a atras atenţia iar surpriza am aflat-o aseară: şefa secţiei de vot este soţia şefului de poliţie comunală care, aseară îmbrăcat civil a venit în secţie şi a facut mişto de reprezentanţii celorlalte partide spunând că au venit degeaba că tot Băsescu iese. Datorită acestui fapt am luat initiativa supravegherii şi înregistrării discrete a procesului electoral de la această mică secţie de vot. Am două calculatoare, două camere web şi sunt cu ochii pe ei! Plus că în secţie sunt şase reprezentanti care mă vor informa urgent cu tot ce e în neregulă! Discret vă spun ca am şi un pix cu cameră de luat vederi si reportofon încorporat, aşa că abia aştept să calce vreunul pe bec!

La ora când vă postez acest îndemn deja s-a dat telefon "undeva" şi am inceput să fiu şicanat cu întrebări. Din fericire duminica aceasta e slujba la biserica noastră aşa că acolo nu mă vor mai deranja!

In sfârşit "marea" confruntare a trecut. Emoţiile, comentariile, intervenţiile ulterioare s-au consumat şi ele. În sfârşit m-am liniştit! Somnul a fost curat, fără vise sau coşmaruri, neântrerupt iar o dimineaţă senină de sfântă sărbatoare îmi aşterne pacea in suflet… Am şi de ce: nu mă mai interesează nimic, nu voi avea absolut nici o nelinişte, poate să fraudeze toţi, toate. ORCE AR FACE NIMENI NU POATE SĂ DEMONSTREZE CĂ E MAI DEŞTEPT CA ANTONESCU! Nu-mi fac iluzii, nu-mi constuiesc "stategii" şi "tactici", mă duc pur şi simplu si-l votez! Fiecare poate să facă la fel! Dacă suntem blestemaţi ca popor atunci suntem şi orbi şi nevrednici. Am avut o oglindă limpede a ceea ce înseamnă, in sfârşit o schimbare după douăzeci de ani! Avem omul! Putem să o facem! Nu vreţi? Eu nu pot să mă opun voinţei majorităţii.

Deseori în istorie Dumnezeu ne-a dat semnale. Pe multe le-am perceput, de altele am trecut prin lucrarea necuratului. Acum suntem exact într-o răspântie istorică pentru care semnele astrale şi ale Domnului sunt clare: avem omul, "arătaţi-că sunteţi alături de el!" Dacă nu credeţi recitiţi istoria noastră din anii 1865-1866! Atunci ni s-a relevat calea şi am ales-o! Aşa am rămas un popor, o naţiune O ROMÂNIE! Faceţi acelaşi lucru acum! In puţini ani Antonescu va demonstra ca Dumnezeu e cu noi!!

Un  joc vesel de copii se numeşte "Purceaua". Mai mulţi copii fac un cerc în jurul unei gropi care reprezintă coteţul unei purcele. Toti au câte un băţ. Se ia un băţ şi-de jos în sus – fiecare copil pune mâna urmând sloganul: "băţ, beţigaş, gipcă, gioarsă" pe care îl repetă fiecare punând mâna pe băţ. Ultimul rămas devine porcar şi ia în primire purceaua, o mică buturugă de mărimea unui pumn. Porcarul încearcă să ducă "purceaua" la coteţ dar copii se opun cu beţele lor. Cu atenţie însă, deoarece porcarul poate ocupa punctul de sprijin al batului copiilor şi astfel altul trece "la purcăreală".

Privind în scorbura politică românească mi-am amintit de acest joc destul de animat în copilărie, alături de "ţurcă", "glinţă" ori "nouă cărămizi". Numai că "Purceaua" seamănă foarte bine cu animaţia din coteaţa zootehniei noastre politice. Animalul politic aflat acum "la purcăreală", dă roată privind pe sub ochi şi flecărind in sinea lui , "mă, de ce va e frică nu scăpaţi", dar zicând tare din când în când, purcelei (aia blondă): "tuoo la jir"! Dacă nu ştiţi jirul este fructul fagului extrem de căutat în hrana porcilor asigurând o crestere în greutate impresionantă, aproximativ 600 grame pe zi! In cazul nostru porcarul se referă la banii pe care "purceaua" trebuie sa-i consume pentru publicitate. Astă seară "Purceaua" s-a propus a se juca în parlament numai ca sunt putini jucători motiv pentru care eu le propun să încerce "Ţurca" . Veţi vedea ca aşa va fi deoarece jocul e mai periculos şi oferă posibilitatea de a se "da la gioale". La ora anunţată sunt cel puţin trei filme mai bune la care merită să vă uitaţi dacă nu vă hotărâţi să veniţi la Gura Văii să jucăm "nouă cărămizi".

Am primit scrisoarea ta de mulţumire pentru ceea ce am facut eu in timpul mandatului tău. Imi spui ca "am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru binele românilor". Te cred, atâta poţi atâta faci, probabil de aceea, mai jos,  adaugi : "ştiu că încă nu trăiţi bine aşa cum meritaţi. O parte din responsabilitate îmi aparţine. Este adevărat că nu am reuşit să fac tot ce mi-am propus, că am şi greşit uneori. Dar am învăţat din greşeli. Tăticu, aici trebuia să ne spui precis din ce greşeli ai învăţat dar, mai cu seamă, ce anume ai învăţat? Cât despre faptul că nu trăim bine nu aşa ca Vântu, mogulii şi Vanghelie sunt de vină? Dacă nu ai reuşit să faci ce ţi-ai propus nu cumva e mai bine pentru noi? Că daca mă uit în urmă sunt cam multe trăznăi. In continuare încerci să ma abureşti cu poveşti despre politicieni pe care-i faci terci: "clasă politică nereformată şi coruptă", "cei care înţeleg cel mai greu nevoia schimbărilor de bun-simţ sunt chiar politicienii"… Aici ceva pute, nu e în regulă, care politicieni? Tu ce eşti? Eu ce sunt? Mă nene, ne iei de proşti, tâmpiţi sau mahmuri? Păi nu e clar că nu ai ce reforma? Pe cine pe Quintus, pe Bălăceanu Stolnici sau Câmpeanu, ori pe Berceanu ,Videanu, Blaga sau Udrea? Probabil pe Iliescu, Vadim, Bolcaş? Iti dai seama ce spui? NU ESTE SI NICI NU VA FI POSIBILĂ O REFORMA A CLASEI POLITICE DICTATĂ SAU STABILITĂ DE CINEVA DINAINTE! Dai ca disperatul în parlament, singura instituţie în care mai pâlpâie un strop de democraţie! Ai reuşit sa-l devalizezi complet! Nu cumva ne duci spre Marea Adunare Natională? Spune clar tovarăşe şi gata te urmaăm cu încredere ca pe nou nascutul cel mai iubit fiu al poporului român.

Scrisoarea ta ne mai spune că vei candida pentru un nou mandat, dar n-am înţeles de ce?Apoi îi tragi cu referendrumul cum spun consătenii mei care vor vota NU ca nu cumva "să te împuşte nenorociţii aştia", ca şi la povestea cu suspendarea.

Multumindu-ţi pentru atenţia acordată te rog să nu te superi dar propunerile din cele două intrebări nu ti se vor îndepleni că poporul "trăind bine" doarme! Nu am înţeles de ce scrisoarea ta are colţul portocaliu şi nici nu ştiu cum aţi reuşit să trimiteţi atâtea depeşe prostitului popor? In rest, e bine! Hai pa şi mai poftim pe la noi!