Morişca politică buzoiană: "Ambuscada" de la Nehoiu

Câştigător al alegerilor din 2008, cu 31 de primari, un senator şi doi deputaţi, PNL ul a înregistrat cea mai spectaculoasă victorie politică postrevoluţionară. Cum spuneam, cuplul Bâgiu-Scutaru a luat tot ce s-a putut, başca un deputat de Ramnic, Titi Holban.

Ehei, dar au trecut doi ani, iar acum la putere e PD-L (pede minus le). A început frichineala! Toţi "oamenii lu Bâgiu", jos! Acum "Cezarul" le arată adevărata faţă a "democraţiei" politice. Intervenţia politica la nivelul deconcentratelor s-a cam terminat, acum se vizează "rămăşiţele" cu simpatiile lor. Orice turnătorie aduce schimbarea din funcţie, trimiterea chiar acasă în cazul restrângerilor de activitate. Linguşitoriile, camelionismul şi servilismul fac acum casă comună în mai toate instituţiile bugetare. Că în multe din cele private cui îi arde de politică sau nu cântă pe acelaşi ton cu directorul, nu supraviţuieşte.

Acum pedeleul pregăteşte campania electorală pentru alegerile viitoare. In vizor se află colegiile în care au pierdut alegerile trecute, e de înţeles. Nu contează mijloacele. Un model a fost deja lansat printr-o "ambuscadă" la Nehoiu. Ca în vremurile când securitatea făcea descinderi ridicând "duşmanii" poporului, la poarta liceului nehoian se opreşte microbuzul inspectoratului plin ochi cu  "mardeiaşi" cu sarcină precisă: nimic nu e bun in şcoală, concluzie anticipată de aşa zisa inspecţie frontală, directorul, fiul primarului liberal al oraşului, trebuie schimbat!

Nu are rost să discutăm metodologia inspecţiei frontale, nici să facem referiri la calitatea actului evaluativ al acesteia, în patru  cinci ore de intreconectare în care, printre altele li s-a spus colegilor, de către inspectori că "luaţi banii degeaba". Se cuvine o menţiune: o singură profesoară a fost apreciată pozitiv, toţi ceilalt au fost făcuţi "praf"… cu toate că unii fuseseră gratulaţi cu "foarte bine" cu câteva luni înainte. Presiunea pusă pe profesori era "normală" deoarece nu trebuia nimeni sa intrebe in şedinţa finală de ce este schimbat directorul. Justificarea "actorului" care a înmânat hârtia: "nu noi am făcut ancheta"… a fost penibilă. Bineânţeles că toată lumea a concluzionat că e vorba de o  lovitură sub centură dată primarului, PNL-ului. Acum urmează Râmnicu-Sărat?

Şi ne mai întrebăm de ce 70% din populaţie consideră că mergem în direcţie greşită. Cezărică ţine-o aşa frăţioare, frica păzeşte pepenii, baga-i în draci pe profesori "ca iau banii degeaba". Care bani???

One Response to “Morişca politică buzoiană: "Ambuscada" de la Nehoiu”

  1. oghion says:

    Asa e ,o profesoara a avut inspectie de specialitate, finalizata cu “foarta bine”, iar aceeasi inspectoar e de “specialitate”(hal inspectoare),o face acum pulbere, ca nu e buna de nimic, etc.Dece, nu e pedle?

Leave a Reply