Sprintenă, Dorina aduse tava, sticla si cele două păhărele aflate pe ea. Didu, care nu-şi mai amintea cine este nenea cu care s-a îmbrăţişat tatăl său, începuse a căsca, atins de oboseala unei zile pline si de boarea amurgului ce-i mângâia părul, urmărind plictisit şi nedumerit pe cei doi. Când Gigi plecase pe front el nu împlinise trei ani. ”Dă-i să mănânce Dorino şi culcă-l”, mai adaugă taică său. Apoi către cumnatul său: ”Hai noroc, bea să mergem să o gasim pe Puica că e la instrucţie cu naşu”. Râseră scurt amândoi, treziţi de glumă la o realitate pe care nici unul nu o mai dorea. ”E greu măi Fane, nu se ştie cât o mai dura şi ce s-o întâmpla, raspunse celălalt, hai să mai luăm câte unu”. Acesta nu răspunse, scăpă un oftat, umplu paharele, sorbi privind la Gigi cum asvârli băutura pe gât, ca după muncă, apoi vorbi ca pentru sine: ”ce fac mă dacă plec, o las pe Puica singură cu trei copii?” şi ochii săi verzi, strălucitori se umeziră. Erau prea multe femei ramase singure, cărora le ducea ajutoarele de la stat pentru soţii a căror soartă nu o cunoşteau, ori îi pomeneau la Biserică. ”Hai!” Se ridică, goli păhărelul, roti privirea tristă prin grădină dând drumul unui suspin. ”Stai, mă, Sfânta Treime, ce Dumnezeu” zise Gigi punându-şi singur încă un pahar.
Prof. Ovidiu Ionescu

Comentarii recente
didu on Manager la Caprar
Salopete este de la sponsori. Căprarul are trebă numai de la 15 aprilie la 15 noiembrie când caprele stau "la ...puriul on Manager la Caprar
Mă nene, da salopetă ştiu că ai, de unde ai luat-o? Clar "manager", da cine-i căprarul?didu on Şcoala se prăbuşeşte…? (V)
Şi eu mulţumesc pentru aprecieri, mă simt încurajat şi voi continua... Îmi pare rău că anii ...buna gheorghe on Şcoala se prăbuşeşte…? (V)
Va multumesc pentru ce scrieti aici si sincer sa fiu am dat din intimplare de aceste scrieri dar care este ...puriul on Şcoala se prăbuşeşte…? (IV)
Asta nu/i nimic! Vino la noi să vezi carte cu alde puradeii noştrii la şcoala paişpe!Augustin on Despre
Toate locurile din zonă, chiar şi toponimele lor au rezonanţă de legendă …Am ...Didu on Şcoala se prăbuşeşte…
Puriu:Spune aici, domnule! E nevoie de mai mult curaj în arătarea adevărului!Bloguri
Arhiva
- January 2012 (1)
- December 2011 (1)
- November 2011 (4)
- October 2011 (4)
- August 2011 (1)
- February 2011 (1)
- December 2010 (1)
- October 2010 (2)
- September 2010 (2)
- August 2010 (2)
- May 2010 (2)
- April 2010 (1)
- March 2010 (3)
- February 2010 (5)
- January 2010 (4)
- December 2009 (15)
- November 2009 (24)
- July 2009 (2)
- June 2009 (3)
- October 2008 (2)
- September 2008 (2)
- August 2008 (1)
- July 2008 (2)
- May 2008 (2)
- April 2008 (1)
- March 2008 (8)
- February 2008 (11)
- January 2008 (18)
- December 2007 (7)