Blogul lui Didu

Sprintenă, Dorina aduse tava, sticla si cele două păhărele aflate pe ea. Didu, care nu-şi mai amintea cine este nenea cu care s-a îmbrăţişat tatăl său, începuse a căsca, atins de oboseala unei zile pline si de boarea amurgului ce-i mângâia părul, urmărind plictisit şi nedumerit pe cei doi. Când Gigi plecase pe front el nu împlinise trei ani. ”Dă-i să mănânce Dorino şi culcă-l”, mai adaugă taică său. Apoi către cumnatul său: ”Hai noroc, bea să mergem să o gasim pe Puica că e la instrucţie cu naşu”. Râseră scurt amândoi, treziţi de glumă la o realitate pe care nici unul nu o mai dorea. ”E greu măi Fane, nu se ştie cât o mai dura şi ce s-o întâmpla, raspunse celălalt, hai să mai luăm câte unu”. Acesta nu răspunse, scăpă un oftat, umplu paharele, sorbi privind la Gigi cum asvârli băutura pe gât, ca după muncă, apoi vorbi ca pentru sine: ”ce fac mă dacă plec, o las pe Puica singură cu trei copii?” şi ochii săi verzi, strălucitori se umeziră. Erau prea multe femei ramase singure, cărora le ducea ajutoarele de la stat pentru soţii a căror soartă nu o cunoşteau, ori îi pomeneau la Biserică. ”Hai!” Se ridică, goli păhărelul, roti privirea tristă prin grădină dând drumul unui suspin. ”Stai, mă, Sfânta Treime, ce Dumnezeu” zise Gigi punându-şi singur încă un pahar.

This entry was posted on Tuesday, March 4th, 2008 at 12:06 pm and is filed under Diverse. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.