Category Archives: politica

Cum a fost posibil?

Imbecilizarea scenei politice buzoiene a fost posibilă ca urmare a unei narcotizări progresive a oamenilor, sub influienţa imorală a banilor, urmată de o cacialma a aparenţelor, pe baza căreia s-au cocoţat pe scara socială, mediocrităţile– cele mai stranii figuri ale unui ev răsturnat în conţinutul lui valoric. Cum a fost cu putinţă o asemenea degringoladă socială? Ei bine, două sunt cauzele cele mai evidente. Prima ţine de sorginea noastră de oameni cu bun simţ care, atunci când ar fi trebuit să scoatem în faţă personalităţi cu moralitate şi onoare neştirbite, ne-am lăsat copleşiţi de şăgalnice linguşeli şi aparenţe care nu au dezvelit, la momentul oportun, nonvalorile ce, cu tupeu, s-au aşezat în fruntea bucatelor. A doua cauză explică de fapt, cum de ne-am putut înşela în aşa hal: şforari veniţi din vechile structuri comuiste, neputând a fi luaţi în seamă direct au acţionat prin interpuşi. Aceştia îşi freacă mâinile acum de satisfacţie că în sfârşit, mergem din nou spre partidul unic. Nu cred că vor reuşi!

Veşti proaste pentru suflet

Am avut o dispută aproape inflamabilă cu un preot despre care nu credeam că poate fi implicat în politică. Pentru a-mi limpezi un anume punct de vedere am contactat pe cineva din branşă, ceva mai în vârstă şi şi i-am cerut părerea despre colegul „înflăcărat”. E interesant răspunsul acestuia pe care îl citez aici: „dom profesor, preoţii să căznesc de două mii de ani să dărâme Biserica, noroc cu credincioşii că o ţin”. Am plecat cu un gust amar după acest răspuns şi am încercat o justificare a lui. Din nefericire are mult adevăr: prin partizanat politic pe care unii îl proclamă chiar din uşa altarului – unii direct, cu nominalizare concretă, alţii voalat – nu avem decât şansa pierderii nădejdei, a credinţei şi a dragostei faţă de aproapele nostru. Acum, când vedem cu câtă înverşunare clasa politică  se acoperă de  noroi în piaţa publică, sugerez că, atât cei ce slujesc în Biserică, cât şi oamenii şcolii, ar trebui să militeze pentru buna înţelegere între toţi membrii societăţii. Nu pot să fiu liniştit când, cu tristeţe aflu că, la Facultatea de teologie din Bucureşti, li se inoculează studenţilor ca, în nici un caz nu trebuie să-l alegem pe Iohannis preşedinte, că e neamţ!!!

Tristeţea mea e cu atât mai mare cu cât ştiu că Biserica catolică, într-o anumită perioadă, s-a implicat profund în politică iar catedralele lor acum sunt goale. Oare mergem în acelaşi sens?

„Breaking news”, la Buzău

Cristi Bâgiu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, şi vicepreşedinte la PNL, ales în 2012 cu o majoritate confortabilă în dispăruta USL, în detrimentul lui Victor Mocanu de la PSD, anunţă într-o şedinţă a Biroului judeţean PNL că la alegerile prezidenţiale îl va sprijini pe Victor Viorel P.. Cu câteva zile mai înainte preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, George Scutaru, lansase o chemare către toţi primarii şi consilierii PNL prin care le cerea acestora să nu se lase momiţi de psd sau alte formaţiuni politice. Presa a reacţionat şi a cerut ca, oficial, aă se condamne gestul. Eu cred că G.Scutaru a fost explicit în chemarea lansată şi nu cred că ma era nevoie de altă  interventie prin care sa se condamne pozitia cuiva. Gestul lui Cristi Bâgiu, prin care a anuntat în fata biroului PNL si organizatiei municipale Buzau ca va sprijini pe Victor Viorel P. la prezidentiale, seamna cu cel al lui Boc, care o va sprijini pe Elena U. în aceeasi competitie. Si unul si celalalt fac sau faceau parte din aceeasi alianta. Boc n-a facut adeziune la PMP si nu stiu-nu cred-ca dl. Bâgiu a facut la PSD. Ambii-Bâgiu si Boc-si-ar pierde scaunele dacă o fac. Ei demonstreaza ca au dreptul la opţiune, că sunt liberi. Pentru noi, membrii PNL de rând, situatia e jenanta. Judecăţile care se fac (ca e santajat, ca a tradat, etc) nu au coerenţă în contextul evolutiei politice a judeţului nostru în ultimii 10 ani. S-o fi săturat omul de ceva, s-o fi plictisit, cine ştie.Optiunea lui Cristi nu angajeaza partidul si nu obliga pe nimeni. Regretabil e ca nu si-a exprimat-o la Bucuresti, în delegatia permanenta, mai de mult. Sau poate e una din dinamitele care au aruncat în aer USL-ul.

Să fim seriosi, nu exista un delict de opinie. Omul e liber sa acţioneze cum vrea si pe viziunea sau ideatica pe care o are. Momentan nu putem evalua consecinţele. Probabil vom vedea asta mai târziu. Ceea ce se demnonstreaza fără echivoc este ca ideologia politica a partidelor e subţire, subtire de tot.

Pentru mine personal si pentru prietenii mei liberali- care vorbesc de tradare- gestul e de condamnat . El reprezinta, dacă mai era cazul, confirmarea unui fapt caracteristic acestui neam MÂNDRU, că se trage din romani si daci si anume ca, de la Marcus Junius Brutus si până în ziua de azi, asa este scrisa istoria noastra-istoria trădărilor de neam si ţară… Toate din motive de câştig-de putere sau de arginti. Suntem în Anul Brâncoveanului si numai acesta comemorare este pe deplin lămuritoare. Asta-i sorgintea, ce sa-i faci, n-ai ce face! Vai de lume si de viata!

P.S. Am pus ghilemele la titlu deoarece am auzit despre intenţia lui Bâgiu de la alegerile europarlamentare, dar n-am crezut atunci!

Lămuriri

După emisiunea lui Turcescu cu Trăian Băsescu de aseară, am ajuns la convingerea că cel mai redutabil candidat la preşidenţie rămâne Klaus Johannis. “În pomul cu fructe toţi aruncă cu pietre”, spune un proverb bătrânesc. Adevărul e că Ponta şi “consilierul”lui american s-au făcut de …cacao rău de tot. Până şi colegii lui de partid recunosc. Părerea mea e că, din punct de vedere pragmatic, atât pentru el cât şi pentru partid, este un mare dezavantaj să lase guvernul în favoarea Cotroceniului. Am senzaţia că nici nu vrea să iasă preşedinte. Cât priveşte prestaţia interlocutorului lui Turcescu, aceasta se situiază sub nivelul aşteptărilor mele. De fapt dl. Băsescu a lăsat “atacul” împotriva lui Ponta-ceea ce poate induce părerea naivă că ar fi înţeleşi pe sub masă-, şi s-a concentrat pe Klaus. E clar că îi e frică de popularitatea şi corectitudinea acestuia. Invocaţiunile făcute contra lui, de către amicul Băse, sunt- în special prin repetarea lor obsesivă-copilăreşti şi reluări banale din piaţă- . De pildă chstia cu Grifco, sau cea referitoare la casele lui Johannis, ori la meditaţiile lui sunt nişte palavre aduse în faţă ca în timp ele să se metamorfizeze în “adevăruri”. Amicul meu nu ştie nimic din ceea ce ar trebui să ştie. La nişte cupmărături “electorale şi de imagine” de la supermarketuri nu se vede adevărata faţă a României. Dacă spune că a îngenunchiat sistemul dece nu pleacă incognito în ţară? Să vadă realităţi faţă de care Las Fierbinţi e mic copil…Mai mult, luându-se cu vorba a uitat că, încă, e  preşedintele ţării, calitate în care el “ocroteşte” pe cine doreşte. Afirmaţiile făcute în acest sens, în legătură cu Elena Udrea, mă fac să ajung la părerea că şi el este în genunchi împreună cu sitemul din care face parte.

„Lupta” cu Băsescu

Pe fondul unor complicate fracţiuni sociale româneşti, sub ameninţarea forţelor externe, care au o serioasă contribuţie la divizarea nostră ideatică, şi în angrenajul de tip feudalo-mafiot al relaţiilor interumane, cualiţia de la guvernare ne „conduce” în luptă cu „fascistul-nazist”-care este-Băsescu! Uluiala noastră, a „combatanţilor”din tabăra lui Johannis-Blaga, este cu atât mai mare cu cât Ponta-omul din fruntea oştirii-ne spune că ăştia doi sunt Păcală şi Tândală. Din care cauză ei nu vor să lupte cu Băsescu. Ba mai mult, cică-după spusele „comandantului”-mai de nu ar fi chiar aliaţi cu Băsescu. Vă mai amintiţi, cred ce a zis în replica sa personajul popular, „măăă duc în toată lumea şi dacă voi găsi un prost mai mare mă întorc!”

Ultima baricadă…

Azi se decide cine va fi viitorul preşedinte al României de la toamnă. Pronosticul meu e Crin sau Klaus. Zvonistica şi manipularea prin sondaje şi comentarii au luat dimenisuni cu totul aparte. Sunt scormonite tehnici de influienţare din cele mai diverse, se comunică minciuni şi intrigării de cea mai joasă speţă, se calculează sume, sunt puse pe tapet tot felul de istorii, din cele mai controversate şi se gâdilă urechile cu ample argumente lustruite în metafore şi epitete nebănuite.

Tot azi plec prin ţară şi fac un sondaj propriu timp de  mai multe zile, vreau să-mi verific sentimentele patriotice şi să pun temelie solidă pentru viitoarele mele bătălii politice. Cred că sunt aproape de saţietate şi simt nevoia de spaţiu, de aceea mă voi mişca până la ultimul leu din buzunar. Poate pe parcurs, sau când mă voi întoarce ne vom confrunta…

“Perfuzia” Tăriceanu

După ieşirea în forţă a PNL ului din USL, corpul liberal era în grea suferinţă. „Cu umbre care nu sunt, ne-ntunecă vederea” vechiul şi renăscutul liberal, Constantin Anton Călin, încercând să resusciteze prin anonimii din jurul său coma politică în care se vrea aruncat liberalismul naţional român. În situaţii limită,  exchibiţiile şi jongleriile , proliferează iar alegătorii – noi şi-ai noştri- se crucesc. Chiliman şi Moisescu,- vechi liberali excluşi din partid din motive de care amârâţii din Gura Văii, habar nu au-, driblează PDLul şi ajung în fruntea bucatelor ardeleneşti ale lui Blaga. Un pedelist de frunte de la Buzău, unul Cezar Preda, scrie în Opinia locală că trebuie ca „centru” să intervină aici, deoarece negocierile PNL-PDL, sunt în impas. Între timp PSD ul a declanşat un război de gherilă împotriva PNLului „partidul burgheziei,” racolând fără jenă tot felul de impostori ai politichiei, din parlament ori din consilii, sau stimulând poftele unor inocenţi să-şi creeze-prin relaţii şi cunoştinţe-fundaţii, asociaţii şi chiar partide toate, chipurile pretinzând că sunt libere sau cu excrescenţe de sorginte liberală. În acest timp, retras, plin de noroiul mediatic, şi atins în plexul orgoliului, mai mă face să ameţesc şi Crin. „Dacă mă puneţi în ambiţie candidez la prezidenţiale” a replicat el unei matracuce ce se crede doctor în comunicare. Cum dracu să intri în dialog cu asemenea persoane care o ţin pe a lor şi împart  dreptatea după bunul lor plac?
Suferinţa adevăraţilor liberali va fi curmată nu de „perfuzia”pe care o încearcă Tăriceanu. „Prin noi înşine!”e sloganul zilei! Lasaţi liberalii în pace nu-i mai bruiaţi că o faceţi degeaba, ce şi-au propus aşa vor face. Aşteptaţi un pic: „infiltraţia”Iohannis a resuscitat deja centri vitali, urmează „bomba!”

„Soluţia” Tăriceanu

Nu am avut nici un dubiu în 1990 când s-a dat legea partidelor politice că pasul meu politic să fie spre PNL. Ştiu ceva istorie şi nu puteam avea, în nici un caz, altă opţiune. Din nefericire în freamătul evenimentelor de atunci nu aveam experienţa manipulărilor, dezinformărilor şi dialogului parşiv şi fiind impresionat de figura-fizică-a lui Tăriceanu am optat, când s-a produs prima ruptură pentru ei, spre PNL-AT(cu aripiara NPL, clădit de Cataramă), cu Chiliman, Cataramă, Boroianu şi desigur, Tăriceanu şi alţii.

La congresul de unificare de la Braşov, când, într-un exces de inspiraţie în discursul rostit, am contribuit la debarcarea lui Câmpeanu, l-am cunoscut pe Tăriceanu personal. A urmat ceea ce ştim sau bănuim cu toţii: diferite feluri de a face politică. Pe faţă, cinstit, direct. Prin spate, prin codoşlâcuri şi turnătorii, pe sub masă, spunând una şi gândind sau făcând alta, etc. Sunt diferite opinii despre omul Tăriceanu. Ca şi despre omul Crin. Eu sunt convins că Tăriceanu are la îndemână „oculta” care-l mână în luptă. El îşi asumă riscul unui blam istoric. E treaba lui. Eu gândesc, din păcate, după formaţia, principiile şi mentalitatea pe care o am. Adică după ce schimbi cinci neveste poţi să iubeşti ireversibil una? Adică România! Nu-s sigur!

Mai rămâne un codicil: mai e vreo îndoială că politica de azi -10 martie – din România are trei caracteristici – minciună, minciună, minciună? Aţi învăţat că, în funcţie de ambalaj, minciuna poate fi cel mai „pur” adevăr??

Încotro?

Motto:-Unde mergi Vasile?

-Nu știu Ioane!

-Hai p-aici că-i mai aproape!

Peste un an și patru luni scăpăm de un regim. Va fi un an cât un secol, un an al dezamăgirilor, al minciunilor gogonate și plastifiate în caraghiozlâcurile așa zisei normalități, la sfârșitul căruia vom trage linie, întrebându-ne: ”unde am fost și unde am ajuns?”

Când mă gândesc la ce perspectivă ne dădea Constantinescu prin 1997 – ”luminița de la capătul tunelului” – răpunsul meu la întrebarea de mai sus e firesc: am fost în beznă și am ajuns la capătul tunelului care… nu se vede… Ne lovim de el, nu e nici o lumină, poate am rătăcit drumul? În mod sigur, labirintul prin care bâjbâim din 89 are ieșiri secrete pe care noi – poporul – nu le știm. Ăsta a fost și scopul, deoarece ar fi fost mare îmbulzelă dacă ”luminița”era reală. Nu este exclus ca orificiul, prin care lui Ciorbea i se părea că vede luminița să fi fost astupat pe dinafară.

Hm, și ce avem de făcut? Nu vă impacientați, soluții există! Cea mai tare a dat-o azi, Băsescu: fluieratul! Da, ce vă mirați, fluieratul a fost recomandat azi de președinte în cazul Harcov. Ce nu știți ce-i aia, ”harcov” ? Cele două județe ”autonome”, vizitate pe nefluierate de Orban. ”Dece nu l-ați fluerat”? se întreba ”șeful”statului. Cum, de ce? Uite așa! Pentru că SRI doarme, Ministrul de Interne e în concediu și face ”strategii”, Parchetul nu e nici el în activitate cu toate motoarele, iar în justiție doar avocații sunt de luat în seamă, ei iau onorariu impozabil, cei care iau milioane de euro șpagă n-au timp de dreptate.Și mai e ceva: marea actualitate a genialului Eminescu:

-”Spuneți-mi ce-i dreptatea?-Ce tari se îngrădiră

Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;

Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră

Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră”

Când o fi la fluierat să mă chemați și pe mine! Că ”eu când vreau să fluier, fluier”! Fluier bine… a pagubă, mai ales.

Electoralele – gong final

În sfârşit teatrul alegerilor locale s-a închis. La multele spuse adaug şi eu – normal, nu? – finalul!

Cea mai ditamai „realizare” a acestei scenete devoratoare de bani e o nouă „instituţie”, desăvârşită până mai ieri, la constituirea consliilor locale şi denumită generic cotârleală. Această aşa zisă instituţie este un fel de bordel în care patron e codoşlâcul dar care şi-a schimbat în această perioadă sensul. De exemplu, pe toată perioada, cotârleala avea cam aceleaşi caracteristici funcţionale: se adunau doi, cel mult trei îl înjurau bine pe primar, beau ceva şi fiecare spunea mai departe ce a spus celălalt, înflorind, adăugând propriile epitete sau defăimări. În felul acesta a început „propaganda electorală”. Cu fabricare de minciuni, invective, presupusuri şi-bineînţeles-debitare de pornografii. Repede, „molima” a devenit transpartinică. De peste tot se auzeau bârfe,”ştiri”, răutăţi.

Cotârleala electorală nu are nici cap nici coadă. Începe la o bere şi se termină în ceaţă. Unii protagonişti se dezvinovăţesc şi spun a doua zi. Dacă asta se întâmpla azi, mâine, înjurăturile şi băgatul ajungeau la urechile tuturor . Afla şi poliţia că personajele s-au aghesmuit, le bătea obrazul şi pentru că „nu e cazul să ne punem rău cu lumea” câteva zile (una două) cotârlitul se muta. În acest fel cotârleala a căpătat culoare politică şi a cuprins personaje multiple. Fiecare partid cu cotârlitorii lui dar şi cu codoşii.

Ar trebui să mă refer un pic şi la personaje concrete dar îmi este greu să clasifc papiţoii sau papleţarii la un loc, ori fragmentaţi de neaveniţii în politică sau imbecilizaţii de alcool. Unii erau pe listele de partid iar alţii, pentru ca hazul să fie deplin, au ajuns chiar în consiliu. Nici ei nu au habar care e rolul lor, dece au ajuns acolo şi nu fac faţă nici celor mai elementare întrebări privitoare la atribuţiile ce le revin.

Avantajul nostru, al celor care credem în USL de la creare e că primarul ales e din altă piesă de teatru. A avut un program. Normal că a avut o reţea bine controlată de oameni serioşi cu care să poată face faţă oricărei confruntări. Nici n-a avut nevoie deoarece nici un contracandidat n-a avut curajul să se confrunte cu el în faţa publicului local. Din prima şedinţă de constituire a consiliului şi-a demonstrat calitatea de negociator şi a avut, în final, majoritate zdrobitoare în tot ce şi-a propus.

Acum, alegătorii au alte priorităţi, cotârleala s-a închis, iar codoşii au intrat în vacanţă. Nu toţi! Unii continuă să bombăne! Ba că s-au înşelat, ba că au fost înşelaţi. Nici unul nu recunoaşte ce trebuie şi ce a greşit. Deh, n-au tras nici-o învăţătură.