Călătorisem cu maşina şi primul şoc a fost legat de fluenţa circulaţiei imediat ce am trecut prin tunel. Intrarea în Londra dinspre Dover, pe o stradă largă cu şase benzi, locuinţe albe, tip, cu un etaj specific de cartier muncitoresc a însemnat al doilea şoc: ştiam că pe aici se plimbase şi Ceaşcă pe vremuri! Ce-a văzut el şi ce-a făcut în ţară! Măcar n-a observat uşile de garaj din această metropolă! N-a văzut cum este calculat spaţiul de prcare: cu minimum două maşini pentru fiecare familie şi teren de rezervă pe care scrie „vizitatori”!

Spuneam că intrarea, dinspre România în marele oraş se face printr-o stradă dreaptă mai lungă de zece kilometri cu locuinţele aliniate perfect, poate un pic monoton, majoritatea datând din secolul al XIX-lea, dar şi cele noi sunt identice, dar mai adaug că orice ctăţean care intră în capitală cu maşina este încasat cu şapte lire (în 2005). Este practic o autotaxare, fiecare ştie şi merge la un automat fie înainte de a trece uşa garajului, fie după. Dacă n-ai plătit, ăla eşti, te-a văzut, şi în trei săptămâni primeşti plăcinta acasă. N-am reuşit să văd decât în puţine situaţii, când am mers pe jos, unde şi cu ce ingeniozitate sunt plasate camerele de supraveghere.

Cu spiritul curios al românului mirat, înţelegându-mă prin surdo-muta internaţională cu locatarii mi-am permis câteva vizite. Peste tot uşi de garaj automate, actionate prin telecomandă. Există uşi de garaj basculante, ai impresia că sunt deschise dar dacă încerci să le deschizi constaţi că sunt blocate şi – insistând – se declanşează alarma. Am văzut garaje care au uşi cu fotocelulă ce identifică numărul maşinii, apoi se ridică.

Pe malurile Tamisei luminate noaptea mai bine ca ziua, uriaşele blocuri de peste patruzeci de etaje au ţinuta extrem de elegantă iar uşile cu galonaţii în fireturi se deosebesc puţin de uşile garjelor care sunt tot din sticlă groasă incasabilă. Galonaţii îţi iau cheile şi bagajele, te conduc în cameră iar ei duc maşina în garaj. La recepţie este un buton care poate bloca uşile la garaj!

Ca proporţie, cel puţin în Cardiff, există mai multe parcări decât garaje personale. Cei care locuesc în Penarth-un cartier vechi al Cardifului- au uşi de garaj telecomandate iar toţi, doamne ce de pensionari fericiţi am văzut, intră din garaj direct în casă.

Ceea ce m-a făcut să râd singur, după ce începusem să umblu cu un dicţionar engelz- român la mine, a fost într-o dimineaţă când un tip îşi oprise maşina în faţa uşilor de la garaj, a scos capul pe fereastră, a zis ceva în galeza-engleza lui, iar acestea au început să se deschidă! Uşile garajului său aveau senzor de recunoaşterea vocii! Incredibil! (va urma)

Dacă A este succesul atunci A=X+Y+Z

                    X=muncă

                    Y=joacă

                    Z="ţineţi gura"

http://stimtot.ro/442/un-blogroll-despre-iubire

A venit Revolutia din decembrie ‘89 si o data cu ea incercarile mostenitorilor de a redobandi pamantul bunicului. Cum s-a facut, cum s-a dres, ca pamantul nu mai era disponibil, altii au devenit proprietari, altii l-au ocupat, personal ajungand la mila primarului care a binevoit sa-mi restituie 20 de hectare de teren agricol si 4.5 hectare padure. Ce credeti ca reprezinta din punct de vedere valoric acest teren? 12 hectare din acesta se afla pe Vulcanii Noroiosi, la asfalt, curent electric, gaze si apa curenta. Vezi harta de mai jos pentru pozitionare:

Vizualizare hartă mărită

8 hectare se afla in vatra satului Policiori “la asfalt” si cuprinde o livada pe rod de mar de 4.5 hectare si 3.5 hectare de faneata. Pozitionarea pe harta mai jos:

Vizualizare hartă mărită

Stau si ma intreb, daca de la riscul bunicului meu pe frontul de la Marasesti si pana la consumul nervos al meu pentru recuperarea acestei mosteniri nu era oare altceva mai bine de facut? Poate cineva da acum timpul inapoi? Sau la situatia prezenta in care eu nu mai reprezint “forta de munca” iar mostenitorii mei au alt cerc de interese si orizonturi de activitate, poate cineva sa-mi ofere o solutie care sa contracareze o istorie de aproape un veac?