Blogul lui Didu

Ionică privea printre frunzele umbrarului, din prispa lăutarilor, la cele ce se petreceau, trăgea vârtos din arcuş încordu-şi auzul la versurile strigăturilor ritmate ale celor prinşi in joc. Deşi mai mic cu doi ani, Tomiţa stătea pitit sub câte o masă, ori canapea, scotea mâna ciupind femeile de glezne, incitând si mai mult hazul general. Sigur că mai văzuse pe alţii mai mari cu asemenea gesturi aşa că îndrazneala lui era gustată de toţi şi pentru că era fiul grecului care, nici vorbă, să se prindă vreodată la joc. Barbaţii mai ales, se prăpădeau de râs iar chicotele femeilor acopereau muzica. Cea care era mai strşnică dintre toate se încolăcea meticulos de mijlocul soţului şi făcea „ruptoarea”, adică îl convigea să plece. După ce ieşea prima pereche, lăutarii la un semn începeau marşul şi ograda se golea, grupurile mişcătoare se îndepărtau, care încotro, la lumina felinarelor sau prin bezna nopţii, într-o revărsare erotică fără seamăn, cu sărutări năvalnice şi îmbrăţişari voiniceşti clipe adevărate ale unor trăiri fericite, pe care, în simplitatea lor, femeile nu se sfiau să le dezvăluie în alte împrejurari, la clacă, în drum spre biserică dar indeosebi, la marile praznice şi târguri când, deseori petrecerile se repetau. Căci acestea au fost unele din marile ocazii care decopertau istoria, evenimentele economice, bogăţia, sărăcia, moravurile dar şi – deseori – hoţia. Fără târguri şi iarmaroace nu am fi avut nici bruma de documente care ne atestă din negura timpului.

Read more »

Prăvălia din Vadu Slănicului de la Măneşti mergea bine, aprovizionarea se asigura destul de repede pentru acele vremuri, aşa că la teşcherea se adunau gologani cu destinaţie sigură: Marioara, fata cea mică, dragostea tatălui, pentru care trebuia „construită” zestrea, potrivit cu datinile timpurilor. Era ascultătoare, învăţa foarte bine totul, stătea mai mult pe lângă mama sa pe care o urma în toate ale casei şi în obiceiurile locale, la care sprintena sa mamă ţinea cu străşnicie, de la torsul fuiorului, la primii paşi ai horei şi până la respectarea strictă a sărbătorilor creştineşti si a tradiţiilor paleocreştine menţinute şi azi în acele locuri de veche existenţă comunitară. Prepararea mesei şi cunoştinţele despre ierburile de leac au fost fundamentate in acele vremuri şi nu e de mirare ca părinţii ei dar si Marioara au avut o longevitate cu mult peste media acelor ani: Enache s-a stins din viaţă la o suta cinci ani iar soţia lui la optzeci şi sapte. Amândoi s-au mutat la bătrâneţe, cu punga plină, în casele

Read more »

Pierdute în incertitudinile documentelor istorice colaterale, veştile noastre din trecutul familiei au rămas pâna azi pe etajera cu poveşti transmise prin viu grai. De unde in vestul Europei, gaseşti ramificaţiile familiilor până peste zeci si zeci de generaţii la noi,puţine sunt familiile, care deţin informaţii documentate din negura secolelor trecute. Am abservat aceasta intrând prin spaţiul arhivistic judeţean sau naţional de unde am cules unele documente foarte puţin relevante pentru a fi scormonite.

Mai captivante mi-au părut relatările, pline de isprăvi şi haz, din şopronul ori velniţa conacului de pe malul Sărăţelului, pe care le-am auzit de la velnicerii grecului, apelativ sub care

Read more »